x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Busuiocul drege guturaiul

Busuiocul drege guturaiul

15 Apr 2006   •   00:00

Inhalarea catorva picaturi de ulei volatil de busuioc, de eucalipt sau de cedru amelioreaza simptomele guturaiului si descongestioneaza caile respiratorii. "Uleiurile volatile au proprietati antiseptice, antiinflamatorii si antitermice. Uleiurile sunt produse foarte concentrate, care intr-o doza mica au un efect puternic", arata dr. Cristina Pavel, medic specialist medicina de familie, cu competenta in api-fitoterapie si homeopatie. Substantele benefice din uleiuri ajung in organism prin caile respiratorii (inhalatii) sau prin piele (bai, masaje). Experimentele clinice au aratat ca actiunea uleiurilor volatile este mai buna in cazul inhalatiilor. De aceea, in cazul virozelor respiratorii sunt recomandate cu precadere inhalatiile: cateva picaturi de ulei volatil intr-o batista sau in lampa de aromaterapie. De asemenea, putem sa punem cateva picaturi de ulei intr-un vas cu apa fierbinte, apoi ne acoperim capul cu un prosop si stam cateva minute deasupra aburilor.

EUCALIPT SAU MENTA

Stimulent general, antibacterian, antiviral, antiinflamator, uleiul de eucalipt poate fi folosit extern pentru descongestionarea cailor respiratorii. Pentru reducerea febrei si calmarea durerilor musculare se face un masaj usor cu ulei de eucalipt, diluat intr-un ulei baza (de masline, de samburi de migdale). Daca viroza se manifesta si prin accese de tuse, atunci putem lua cate doua picaturi de ulei intr-o lingurita cu miere, de trei ori pe zi. Uleiul de eucalipt este un expectorant puternic si un bun antitusiv. Proprietati asemanatoare are uleiul volatil de menta. Tonic general, expectorant, antitermic, uleiul de menta sub forma de inhalatii sau masaje este un bun remediu in raceli, gripe, bronsite.

ULEI DE BUSUIOC. Uleiul se obtine prin distilare cu vapori de apa din inflorescentele plantei. Uleiul volatil de busuioc are proprietati antibacteriene, analgezice, antiinflamatoare, expectorante, fiind recomandat in viroze respiratorii, astm, bronsita, tuse convulsiva, in otite, sinuzite, dureri de cap. Se fac inhalatii, masaj sau bai aromatice (cateva picaturi de ulei adaugate in apa de baie). De asemenea, se pot administra intern cate doua picaturi de ulei, de trei ori pe zi, intr-o lingurita cu miere, dupa mese.

×
Subiecte în articol: ulei terapii complementare