x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Cicoarea tratează insolaţia

Cicoarea tratează insolaţia

de Oana Antonescu    |    15 Iul 2008   •   00:00

Durerile de cap, ameţeala, febra, greaţa şi vărsăturile specifice insolaţiei pot fi ameliorate cu remedii naturiste, dar numai în cazul în care ele nu sînt severe şi nu se impune intervenţia de urgenţă a medicilor

Durerile de cap, ameţeala, febra, greaţa şi vărsăturile specifice insolaţiei pot fi ameliorate cu remedii naturiste, dar numai în cazul în care ele nu sînt severe şi nu se impune intervenţia de urgenţă a medicilor. În primele minute de la instalarea insolaţiei, dr Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul de Sănătate Clar Med, recomandă consumul unei cantităţi mari de apă, la temperatura camerei. În această primă etapă se mai pot face duşuri, dar nu foarte reci, pentru a regla temperatura corpului. Abia apoi putem prepara ceaiuri care ajută organismul să reţină apa consumată, care contribuie la reglarea temperaturii corporale sau care calmează durerile de cap. Cicoarea este cel mai bun remediu pentru asemenea situaţii, ne asigură specialistul nostru. Se prepară o infuzie cu o linguriţă de flori de cicoare la 250 ml de apă. Se pot consuma pînă la trei-patru căni pe parcursul unei zile. 

 

Comprese

Pentru durerile de cap specifice insolaţiei se pot folosi comprese, care se aplică pe frunte şi pe tîmple. Dr Cristina Bălănescu ne recomandă frunzele de mentă sau fructele de ienupăr. Ienupărul se poate folosi şi sub formă de decoct. Se fierb fructele pînă cînd vom obţine o gelatină, cu care se îmbibă apoi un prosop sau un tifon. Compresa se aplică pe frunte, dar fără ca gelatina să atingă pielea. Un bun calmant al durerilor de cap provocate de insolaţie este şi amestecul de scoarţă de salcie cu flori de salcîm. Salcia este o aspirină naturală şi se recomandă în cazul apariţiei febrei. Însă pentru că produce inflamaţie gastrică, scoarţa de salcie se va administra împreună cu florile de salcîm, care acţionează ca un pansament pentru stomac. Efectul salciei nu este anulat de cel al salcîmului, precizează dr Cristina Bălănescu. Amestecul se prepară sub formă de decoct, cu o linguriţă de scoarţă şi o linguriţă cu vîrf de flori de salcîm. Se fierbe aproximativ 10 minute şi se consumă o cană de decoct, cald spre rece.

Dintre calmantele recomandate pentru ameliorarea simptomelor insolaţiei, ceaiul de sunătoare este cel mai eficient. Totodată, sunătoarea drenează vezica biliară şi diminuează senzaţia de greaţă. Se prepară o infuzie cu o linguriţă de plantă la o cană cu apă şi se consumă călduţă. Atenţie! Este recomandată o singură ceaşcă, fiindcă o cantitate mare de infuzie poate agrava starea de rău.

×
Subiecte în articol: terapii complementare