x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Cinci mirodenii care luptă contra cancerului

Cinci mirodenii care luptă contra cancerului

06 Sep 2016   •   17:30
Cinci mirodenii care luptă contra cancerului

Pentru a preveni cancerul, nu ezita să folosești condimente în mâncărurile pe care le prepari. De pildă, piperul are efect antiinflamator, iar scorțișoara inhibă dezvoltarea celulelor canceroase, scrie clicksanatate.ro.

Are în compoziția lui seleniu, sulf, arginină, flavonoide, alicină, datorită cărora ajută în prevenirea mai multor tipuri de cancer cum ar fi cel mamar, de esofag, de stomac, de pancreas sau de colon.

Usturoiul stopează apariția infecțiilor bacteriene și stimulează regenerarea celulară.
Scorțișoara previne cancerul pancreatic

O jumătate de linguriță de scorțișoară consumată în fiecare zi are puterea de a preveni cancerul.

Nu numai că îți aduce un plus de fier și de calciu, ci și oprește dezvoltarea tumorilor și a inflamațiilor produse de bacteria Helicobacter Pylori, cauze posibile ale cancerului de stomac și pancreatic.
Tinctura de piper încetinește procesul de dezvoltare a tumorilor

Extractul de piper este utilizat în medicina naturistă ca antioxidant și anticancer. Tinctura de piper previne cancerul și inhibă dezvoltarea celulelor canceroase în cancerul de sân. Sunt necesare 12 picături de tinctură în fiecare zi.
Oregano combate cancerul de prostată

Bogat în flavonoide și acizi fenolici, oregano este un condiment cu efect antioxindant, pe care-l poți folosi cu încredere în salate, în sosurile cu roșii, la grătar, în mâncărurile cu carne de vită sau picante.

×
Subiecte în articol: mirodenii cancer