x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Contracte peste aşteptări

Contracte peste aşteptări

de Florina Zainescu    |    28 Feb 2008   •   00:00
Contracte peste aşteptări
Sursa foto: Nuernberg Messe/

Participarea României la BioFach 2008 a fost una deosebit de fructuoasă. De exemplu, un producător de cereale a încheiat contracte de 10 milioane de euro.Produsul zilei: Cafea biologică

Participarea României la BioFach 2008 a fost una deosebit de fructuoasă. De exemplu, un producător de cereale a încheiat contracte de 10 milioane de euro.

Mierea, cerealele, fructele, ciupercile, brânzeturile şi plantele aromatice bio prezentate de cele 14 fir­me autohtone au constituit o atracţie pentru afaceriştii din toată lumea. “Nu ştiu exact valoarea totală a contractelor semnate la Nürnberg, însă estimez că este cel puţin dublă comparativ cu anul trecut. Adică peste opt milioane de euro”, ne-a declarat Ion Toncea, preşedintele Federaţiei Naţionale de Agricultură Ecologică.

 

CERERE. Iar estimarea lui este “modestă”. Petrişor Petrescu, directorul Delta Dunării Organics, ne-a asigurat că numai această asociaţie producătoare de cereale a încheiat contracte de 10 milioane de euro. Şi de alte 600.000 de euro pentru ferma Agro Exim. “Rezultatele sunt peste aşteptări. Este o cerere extraordinară de cereale bio pe piaţa interna­ţională, în special de grâu dur, soia şi floarea-soarelui”, ne-a explicat Pe­trişor Petrescu. Cele mai mari cereri sunt din Danemarca, unde se des­chid foarte multe ferme de animale care au nevoie de furaje certificate, din Spania, Grecia şi din Italia.

“Faţă de anul trecut, a fost mult mai bine”, ne-a asigurat şi reprezentantul Asociaţiei Apicultorilor Ecologici din Târgu-Jiu. “Pe lângă miere, ne-am prezentat şi cu fructe şi plante medicinale. Cel mai căutat produs a fost mierea, care este certificată pe sistem european. Nu pot să vă spun valoarea contractelor de care am făcut rost, pentru că abia în aprilie le vom finaliza”, a adăugat el. Asociaţia are comenzi din Germania, Franţa, Polonia, Danemarca, Italia, Anglia şi Africa de Sud.

Căutate au fost şi lactatele eco. “Mi-am făcut foarte multe relaţii, am primit cereri, sper în nişte co­menzi. Toată lumea a fost foarte in­teresată”, ne-a declarat Rodica Ferchiu, proprietara Asociaţiei Valea Asăului. Ea a dus la Nürnberg brânză frământată, telemea, brânză dietetică, unt, smântână şi caş. La balul bio de la Nürnberg, pe lângă Agro Exim, Delata Dunării Or­ga­nics, Asociaţia Apicultorilor şi Asociaţia Valea Asăului, au participat Apicola Bacău, Apicola Deva, ASI Nature (Sibiu), Eco Market Tran­silvania, Asociaţia Apicultorilor din Sălaj, Tremot Dobre şi Fiii (Prahova), Apiprodex Târgu-Mureş, Bioservice (Cluj), Ecofruct Târgu-Mureş şi Iterbio din Timişoara.

×
Subiecte în articol: bio