x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Culorile pot alunga boala

Culorile pot alunga boala

20 Sep 2005   •   00:00
TERAPII COMPLEMENTARE
Boala este inclusa in biografia fiecaruia dintre noi – este unul dintre principiile medicinii antroposofice. Aceasta se bazeaza pe cunoasterea aprofundata a omului, privit ca un intreg format din corp, suflet si spirit. "Pentru stabilirea diagnosticului, in prima faza stau de vorba cu pacientul, ii fac o anamneza, ii fac un examen clinic, daca am nevoie recomand si analize de laborator. In acelasi timp, sunt atenta si la lucruri care nu sunt urmarite sistematic de medicul alopat: ritmul somn-veghe, mimica, gestica, mersul, orientarea in timp si in spatiu, vorbirea. Tin cont de biografia bolnavului, de ritmul cresterii in copilarie, de capacitatea de a se insanatosi dupa o boala", arata medicul primar medicina generala Steluta Muresan. Prin aceasta metoda poate fi abordata orice boala – de la viroze respiratorii pana la boli de inima si cancer. "Noi incercam sa-l insotim pe pacient in tratament, nu sa il vindecam cu orice pret", precizeaza dr. Steluta Muresan.

Tratament


Remediile antroposofice sunt de origine vegetala, minerala sau animala. "Tratamentul antroposofic poate fi urmat in acelasi timp cu cel alopat, pentru ca medicina antroposofica nu exclude medicina alopata. Daca medicul antroposof considera ca boala respectiva trebuie tratata intr-un anumit moment strict fizic, atunci foloseste mijloacele medicinei alopate – antibiotice, chimioterapice", sustine dr. Steluta Muresan. Tratamentul se bazeaza pe administrarea de medicamente a caror compozitie este determinata de caracteristicile tipice unei boli si pe preparate care se orienteaza dupa particularitatile individuale ale pacientului. Uneori sunt recomandate si remedii homeopate, care au rolul de a stimula capacitatile de autovindecare ale organismului. Pe piata romaneasca insa nu se gasesc asemenea preparate, exceptie facand un preparat pentru tratarea cancerului, pe baza de vasc.

Pictura deschide sufletul


In medicina antroposofica sunt folosite terapiile artistice: euritmia curativa (arta miscarii), pictura, sculptura, modelajul, muzica. Culorile sunt o copie nemijlocita a lumii noastre interioare. Lucrand cu culoarea, pacientul parcurge un drum de vindecare. Exista multi oameni care privesc lumea fara interes, dar carora dupa numai cateva sedinte de pictura li se trezeste interesul pentru cei din jur. Terapeutul antroposof lucreaza cu pacientul astfel incat sa nu-i fie atinsa personalitatea, sa-i fie respectate libertatea si spontaneitatea sufletului.

×
Subiecte în articol: terapii complementare