x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Cum obţii miere bio

Cum obţii miere bio

de Florina Zainescu    |    14 Feb 2008   •   00:00
Cum obţii miere bio

NORME ● Principiile apiculturii ecologice
Pentru a deveni eco, un apicultor trebuie să-şi înregistreze activitatea la Ministerul Agriculturii, să încheie un contract cu unul din cele 15 organisme de inspecţie şi certificare acreditate, dar şi să respecte reguli de producţie specifice.
● Produsul zilei: "Îngerul Păzitor"


NORME ● Principiile apiculturii ecologice
Pentru a deveni eco, un apicultor trebuie să-şi înregistreze activitatea la Ministerul Agriculturii, să încheie un contract cu unul din cele 15 organisme de inspecţie şi certificare acreditate, dar şi să respecte reguli de producţie specifice.


Perioada de trecere (conversie) de la apicultura convenţională la cea bio este de un an. În acest interval, mierea, ceara, propolisul şi celelalte produse apicole obţinute nu pot fi vândute ca ecologice, deşi regulile de producţie ecologice trebuie respectate cu sfinţenie.


REGULI. Stupii şi materialele folosite în apicultură trebuie confecţionate din materiale naturale, care nu prezintă risc de contaminare pentru mediul înconjurător sau pentru produsele apicole, potrivit Normelor Metodologice de aplicare a OUG 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice. Amplasarea stupinelor trebuie să garanteze că albinele dispun de surse naturale suficiente de nectar, de secreţii dulci, de polen, precum şi de apă, şi că pe o rază de 3 km de jur-împrejur aceste surse sunt constituite esenţial din culturi ecologice sau din culturi care sunt supuse la tratamente cu incidenţă scăzută asupra mediului. De asemenea, trebuie să se menţină o distanţă suficientă faţă de toate sursele de poluare. Oricum, ultimul cuvânt cu privire la amplasament aparţine organismului de certificare.


În apicultura bio prevenirea bolilor este echivalentă cu selectarea "raselor" rezistente, înnoirea regulată a mătcilor, controlul sistematic al stupilor pentru a detecta orice formă de boală, dezinfectarea materialelor şi echipamentelor la intervale regulate, reînnoirea regulată a cerii şi constituirea unor rezerve suficiente de miere şi polen în familiile de albine. Atunci când, în ciuda acestor măsuri, coloniile s-au îmbolnăvit, ele trebuie tratate imediat. Cu produse fitoterapeutice şi homeopatice. Atenţie! Medicamentele chimice de sinteză se pot folosi numai când "leacurile naturiste" se dovedesc ineficiente, numai sub control veterinar şi cu avizul organismului de certificare. Coloniile "contaminate" cu antibiotice trebuie izolate şi, după vindecare, supuse perioadei de conversie de un an.

×
Subiecte în articol: bio