23 septembrie 2008
CEAI
India pregăteşte lansarea unui proiect pentru ceai organic sub egida Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). Prin acest proiect vor fi finanţaţi cei care desfiinţează o plantaţie convenţională, întineresc plantaţiile de ceai bio existente sau trec de la modul de cultivare convenţional la cel eco, fără chimicale. O altă parte a proiectului vizează elaborarea unui set de norme şi bune practici care să fie respectate şi aplicate de toţi cultivatorii de ceai organic, dar şi crearea unui sistem uniform de certificare bio. Proiectul, în valoare de 1,6 milioane de dolari, va fi finanţat de un alt organism ONU, Fondul Comun pentru Mărfuri (CFC).
EXPORTURI
Cel mai mare producător de carne de pui ecologică din Australia plănuieşte să facă exporturi în Asia începînd de anul viitor, potrivit newsletterului târgului Bio Fach. În cadrul fermei Inglewood, din sudul Queenslandului, sunt nu mai puţin de 32 de crescători de pui în sistem ecologic. Ferma deţine un abator care procesează 17.000 de pui săptămânal. Proprietarul, Clive Wylie, spune că abatorul este pe cale de a primi certificarea Serviciului Australian de Inspecţie şi Carantină care va permite societăţii să vîndă carnea procesată peste hotare. Wylie va mări şi producţia de pui, ca să poată satisface cererea externă.
CAFEA
Tchibo va introduce de luna viitoare, în toate punctele sale de vânzare din Germania, cafeaua Espresso certificată Transfair. Espresso este practic primul sortiment de cafea purtând eticheta "Fairtrade" (comerţ echitabil) pe care Tchibo îl introduce pe piaţa germană pentru consumatorul final. Firma mai are un sortiment de cafea organică – "Vista" –, dar acesta nu este disponibil consumatorului casnic. "Tchibo le va oferi clienţilor săi ambele sortimente de cafea Espresso şi Vista în variantă organică într-un an sau sau doi", a precizat purtătorul de cuvânt al Transfair, Claudia Bruck, citată de newsletterul târgului Bio Fach.
Citește pe Antena3.ro