x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Murături pentru sănătate

Murături pentru sănătate

de Andreea Tiron    |    07 Oct 2023   •   09:40
Murături pentru sănătate
Sursa foto: piqsels.com

Istoria ne spune că oamenii au început să conserve produse pentru a-și asigura hrana mai mult timp, dincolo de perioada în care s-ar fi stricat, dacă nu era pusă cu sare, sau pur și simplu îi trecea sezonul, dacă ne referim la murături și alte conserve.

Dar la un moment dat oamenii au descoperit că unele conserve îi și ajută. Mai exact, murăturile.

Sigur că ne ajută să avem ardei sau gogoșari mai mult timp decât ar rezista în frigider, sau castraveți cu un gust deosebit care merg mai bine la mâncărurile consistente de iarnă decât cei proaspeți. Sau chiar varza care și crudă și murată este o mâncare în sine.

Dar dincolo de aceasta, conservarea și fermentarea în saramură produce bacterii benefice, un plus pentru o dietă sănătoasă. Alte alimente fermentate sunt chefirul, kimchiul și miso-ul, toate cu acest aport de probiotice.

Potrivit cumvaplace.ro, în ce privește murăturile în oțet, se pare că doar acolo unde este folosit oțet de fermentație, nepasteurizat, se vor produce mai departe culturi de bacterii bune. Este motivul pentru care ar fi bine să le ocolim pe cele de la supermarket și să ne facem propriile noastre murături. Chiar nu e atât de complicat!

  • Ajută digestia: murăturile, în special cele fermentate în saramură, conțin probiotice care susțin sănătatea intestinului și îmbunătățesc digestia.
  • Întăresc sistemul imunitar: antioxidanții și vitaminele din sus responsabile de acest lucru
  • Reduc crampele musculare, datorită electroliților. Sunt o sursă bună de vitamina K, esențială pentru menținerea oaselor puternice și prevenirea osteoporozei.
  • Ajută la reducerea nivelului de zahăr din sânge, în cazul celor cu oțet
  • Susțin pierderea în greutate
  • Combat inflamația: antioxidanții din murături pot ajuta la reducerea inflamației din organism, care este legată de diferite boli cronice.
  • Atenție însă la conținutul mare de sare! Există riscul de a crește tensiunea.

În ce privește consumul de zeamă de la murături, deși poate părea groaznic pentru unii, există mai multe motive pentru care nu ar fi rău să o facem: este hidratant și poate ajuta la crampe musculare, reglarea zahărului din sânge și sănătatea intestinală, printre alte beneficii.

Unul dintre cele mai populare produse la această categorie este zeama de varză murată, un suc fermentat natural, am putea să-i spunem.

Varza în sine este bogată în polifenoli, dar varza fermentată sau sucul ei este și mai bogat în nutrienți. Are un nivel crescut de vitamine E și C și cantități importante de bacterii benefice. 

Zeama din varza fermentată este o băutură tradițională din nord-estul Albaniei, produsă prin fermentarea verzei albe și roșii. Este un lichid tulbure cu o tentă rozalie, dacă predomină varza roșie, și în mod natural efervescent datorită procesului de fermentație.

Rețetele noastre preferate de murături?

×
Subiecte în articol: murături sanatate bacterii digestie