x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Poftiţi la căpşune

Poftiţi la căpşune

de Florina Zainescu    |    29 Mai 2008   •   00:00
Poftiţi la căpşune

ECO  ●  Fructe fără chimicale pe piaţa bucureşteană
Proaspete, frumoase, gustoase şi “nepoluate” cu pesticide şi alte chimicale de sinteză periculoase. Căpşunele ecologice ne fac cu ochiul din galantar.



ECO  ●  Fructe fără chimicale pe piaţa bucureşteană
Proaspete, frumoase, gustoase şi “nepoluate” cu pesticide şi alte chimicale de sinteză periculoase. Căpşunele ecologice ne fac cu ochiul din galantar.

Căpşunele tonifică şi remineralizează organismul, previn bolile neuro-degenerative, afecţiunile cardiovasculare, îmbătrînirea precoce şi cancerul. Însă, pentru a vă bucura de toate aceste beneficii, alegeţi-le pe cele eco, pentru că cele convenţionale figurează pe lista fructelor care abundă în pesticide.

OFERĂ. De unde putem cumpăra căpşune ecologice? Sînt două variante: fie direct de la producător – SC Minerva din localitatea Fundeni, judeţul Călăraşi –, fie de la magazinul bio Leacul din Capitală.

“Leacul este singurul magazin în care livrăm deocamdată. Restul producţiei de căpşune o vindem direct clienţilor “, ne-a declarat Aurel Pană, director general Minerva. Societatea cultivă căpşuni fără să folosească chimicale de patru ani şi a obţinut certificarea ecologică de la organismul de control Ecoinspect în urmă cu doi ani. În acest interval, Minerva şi-a creat o reţea de clienţi direcţi, pe care i-a fidelizat graţie bunătăţii fructelor oferite. Şi preţului foarte bun, de producător. Astfel că, imediat ce începe sezonul căpşunelor, comenzile încep să curgă. “În general, sezonul începe după 1 mai şi ţine cam o lună. Însă există variaţii, în funcţie de vreme. Anul acesta, de exemplu, am început să recoltăm cam de la 5 mai şi cred că ne ducem pînă în 7-10 iunie. De pe cele 1,5 hectare obţinem cam şase tone de căpşune”, a explicat Aurel Pană.  

De cîteva zile, căpşunele de la Minerva au ajuns şi în magazinul Leacul de pe Strada Hatmanul Arbore, de lîngă Perla. Pentru că sînt produse perisabile, nu se aduc cantităţi mari de căpşune, însă cum se epuizează marfa, cum se face reaprovizionarea.

×
Subiecte în articol: bio