x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Produsul zilei: Ceai bio pentru detoxifiere şi drenaj

Produsul zilei: Ceai bio pentru detoxifiere şi drenaj

05 Feb 2009   •   00:00
Produsul zilei: Ceai bio pentru detoxifiere şi drenaj

Ceaiul “Drenaj” este recomandat pentru eliminarea toxinelor din organism, dar şi ca armă în lupta cu retenţia de apă şi balonarea.

Acest ceai, produs de Laboratoarele Vitarmonyl din Franţa, este un amestec de cozi de cireşe, frasin, maghiran, melisă, seminţe de coriandru şi eucalipt. Cozile de cireşe sunt foarte bogate în săruri de potasiu, saponine, derivaţi flavonici şi taninuri de natură catehinică. Tot acest fitocomplex are efect diuretic, depurativ, de normalizare a tranzitului intestinal şi favorizează digestia.

În medicina populară mugurii de frasin se folosesc pentru tratarea bolilor de ficat şi rinichi – favorizează eliminarea renală. Frasinul are efect benefic şi în metabolismul lipidelor din organism. Bogat în uleiuri volatile şi vitaminele A şi C, măghiranul stimulează digestia, măreşte diureza, ajută la eliminarea gazelor şi calmează colicile stomacale. Şi melisa are un efect benefic asupra digestiei, dar şi liniştitor în caz de nervozitate.

Coriandrul facilitează digestia în cazul persoanelor cu o digestie mai lentă sau cu dificultăţi de secreţie şi eliminare a fluidelor digestive. Eucaliptul are proprietăţi antibacteriene şi dezinfectante şi este un bun diuretic.

FĂRĂ CHIMICALE
Pe lângă proprietăţile curative, acest ceai mai are o calitate importantă: este certificat ecologic. Ceea ce înseamnă că plantele care intră în compoziţia produsului provin din culturi crescute fără pesticide, îngrăşăminte chimice şi alte substanţe toxice atât pentru organism, cât şi pentru mediu.

×
Subiecte în articol: bio