Alt mod de a practica relaxarea progresivă constă în a vă întinde şi a vizualiza o lumină alb-aurie căzând asemenea unei cascade, spune dr. Oleson. Imaginaţi-vă că lumina picură pe capul dumneavoastră, apoi pe faţă, ceafă şi gât. Lăsaţi-o treptat să treacă prin fiecare regiune a corpului, până iese prin picioare.
“Acordaţi-vă 15 minute pentru a vă linişti corpul”, spune dr. Oleson. “Reamintiţi-vă că meritaţi acest tratament blând în fiecare zi”.
Combinaţi exerciţiul cu meditaţia. Femeile care fac mişcare tind să aibă un disconfort legat de SPM mai scăzut comparativ cu cele sedentare. Pentru a beneficia şi mai mult de exerciţii, dr. Kallins recomandă efectuarea lor cu un grad de “implicare psihică”. Cu alte cuvinte, concentraţi-vă toate gândurile asupra corpului dumneavoastră - întinderea musculaturii, zgomotul tălpilor pe saltea sau podea, aerul care intră şi care iese din plămâni - , şi nu la lucrurile care mă îngrijorează.
Ideea este, explică el, să folosiţi mişcarea pentru a vă introduce într-un fel de transă uşoară. Când mintea este relaxată, veţi avea o conexiune mai strânsă cu corpul şi sentimentele dumneavoastră - şi acesta reprezintă primul pas în stăpânirea lor mult mai eficientă.
Preveniţi crampele cu dang gui. O plantă folosită în mod tradiţional de vindecătorii asiatici, dang gui sau dong guai, se pare că ameliorează circulaţia, ceea ce ajută la eliminarea din organism a substanţelor chimice care produc durerea. Stimulează, de asemenea, nivelurile de magneziu, fier şi vitamine B. Această plantă, cunoscută şi ca angelica chinezească, acţionează lent şi poate fi folosită în siguranţă pe termen lung. Utilizaţi-o timp de o lună înainte de a evalua efectele. Luaţi trei doze pe zi, la masă, sub oricare următoarele forme: rădăcină uscată, 1 gram fiert în apă; tinctură 1:5, o linguriţă; tinctură 1:1, 20 picături; tablete din rădăcină, una de 500 miligrame. Puteţi găsi tinctura şi tabletele de angelică în majoritatea magazinelor cu produse naturiste. Evitaţi produsele preparate din frunze sua seminţe – cumpăraţi doar produsele obţinute din rădăcină şi nu luaţi un produs care conţine şi alte plante.