x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Terapia care ingheaţă negii

Terapia care ingheaţă negii

21 Aug 2007   •   00:00

Afecţiunile cutanate, de tipul cuperozei, cheratozelor, acneei, dermatitei atopice, verucilor, pot fi tratate prin crioterapie sau terapia cu frig.

Afecţiunile cutanate, de tipul cuperozei, cheratozelor, acneei, dermatitei atopice, verucilor, pot fi tratate prin crioterapie sau terapia cu frig. Aceasta este o metodă minim invazivă, care constă in aplicarea pe zonele afectate a unui anumit tip de gheaţă (zăpadă carbonică sau azot lichid). Aceasta se găseşte intr-un tub sub presiune, asemănător unui deodorant. Astfel, gheaţa este pulverizată cu uşurinţă pe zona afectată. Tratamentul este rapid, senzaţia de disconfort este minimă. Nu este nevoie de anestezie, pentru că frigul desensibilizează terminaţiile nervoase. Procedura se efectuează in cabinete specializate şi nu necesită spitalizare. Avantajul este că pot fi tratate in acelaşi timp mai multe leziuni. Zona de piele tratată in acest mod devine ţesut mort şi poate fi inlăturată. Iar negii pot fi eliminaţi fără să rămănă cicatrice.

Studii efectuate in Japonia au arătat că frigul stimulează sistemul imunitar. Aplicarea locală de gheaţă este o metodă de atenuare a durerii, de combatere a inflamaţiei. Medicul japonez Tosimo Yamauchi a demonstrat că această gheaţă specială atenuează nu numai durerea, ci poate fi folosită şi in dermatologie şi cosmetică. Crioterapia se numără printre procedurile anti-aging. Masajul cu azot lichid sau zăpadă carbonică previne imbătrănirea pielii de pe faţă, decolteu sau măini şi inlătură ridurile fine formate in aceste zone. Masajul distruge stratul superficial de celule de la suprafaţa pielii şi le indepărtează, menţinănd elasticitatea pielii. In primă fază, gheaţa are efect vasoconstrictor, apoi vasodilatator. In acest mod, circulaţia sangvină de la suprafaţa pielii se imbunătăţeşte, sunt stimulate procesele de regenerare a ţesutului cutanat şi formarea de colagen. Efecte similare sunt observate şi in cazul petelor pigmentare, care apar ca urmare a expunerii excesive la soare.

RECOMANDĂRI. Medicul japonez Tosimo Yamauchi a studiat acţiunea terapeutică a gheţii asupra articulaţiilor dureroase. In clinica sa din Japonia, prin crioterapie sunt tratate poliartrita reumatoidă, coxartrozele, reumatismul. Dr Tosimo Yamauci a demonstrat că, in timpul şedinţelor de crioterapie, in săngele pacienţilor creşte concentraţia de hormoni antireumatici. In cazul loviturilor, gheaţa este o măsură de incetinire, de reducere a procesului inflamator, de combatere a edemului local şi a durerii. Uneori, gheaţa aplicată pe zona dureroasă poate fi suficientă pentru ca inflamaţia să dispară.

×
Subiecte în articol: terapii complementare