x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Țineți la distanță gripa și răceala. Miere și ghimbir pentru un sistem imunitar puternic

Țineți la distanță gripa și răceala. Miere și ghimbir pentru un sistem imunitar puternic

23 Oct 2015   •   17:47
Țineți la distanță gripa și răceala. Miere și ghimbir pentru un sistem imunitar puternic

Suntem la începutul anotimpului rece și ploios și, în consecință, cu toții suntem mai predispuși la gripe și răceli. Remediul natural pe care urmează să vi-l prezentăm vă va ajuta să vă protejați întreaga familie de neplăcerile sezonului și să vă întăriți sistemul imunitar.

Acest tratament cu miere și ghimbir ține la distanță gripa și răceala, are un gust delicios și vindecă durerile în gât. În plus, îl puteți utiliza în prepararea rețetelor asiatice.

Unul din ingrediente, ghimbirul, este un puternic antioxidant, fiind un remediu fantastic pentru persoanele care se confruntă cu artrita. În plus, funcționează de minune pentru cei care toți cei care au rău de mișcare (aer, mașină sau mare).

Mierea, pe de altă parte, are proprietăți antibacteriale. Mai mult decât atât, fiind un puternic antiseptic, tratează durerile și infecțiile la nivelul gâtului.

Consumul de miere cu 30 de minute înainte de culcare reduce tusea din timpul nopții. Un alt beneficiu al mierii este acela că stimulează secreția de serotonină pe care corpul o transformă în melatonină și astfel veți reuși să adormiți mai ușor. În plus, poate ameliora simptomele alergiilor.

Potrivit www.healthyfoodhouse.com, mierea infuzată cu ghimbir se prepară astfel:

Ingrediente:
2 linguri de ghimbir uscat sau o bucată de ghimbir de 4 cm
2 cești de miere
recipiente sterilizate
2 recipiente pentru fiert la bain marie
termometru

Metodă de preparare:
Puneți mierea la fiert la bain marie (în recipientul mai mare apa, în cel mic, introdus în vasul mare, mierea). Curățați și tăiați ghimbirul în felii foarte subțiri și adăugați-l în miere. Cu ajutorul termometrului, după ce apa a început să fiarbă, testați temperatura mierii. Păstrați-o la 85 de grade pentru 10 minute.
Luați cele două vase de pe foc și după alte 10 minute mutați amestecul în recipientele de sticlă sterilizate. Puteți păstra sau îndepărta ghimbirul, în funcție de preferințe. 

×
Subiecte în articol: raceala tratament raceala