x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Unde se află filialele răului

Unde se află filialele răului

de Florin Condurateanu    |    29 Sep 2009   •   00:00
Unde se află filialele răului
Sursa foto: /Stockexpert

Îi auzi pe câte unii spunând cu obidă: "Mă înţeapă ficatul, chiar îmi dă junghiuri şi precis dracii pe care mi-a făcut şefu' ăsta, mereu nemulţumit, mi-au creat neplăceri sănătăţii".



Cam aşa se vaită unii, dând vina pe nervii care printre altele lovesc ficatul. Aici, există în zicerea populară, o exagerare şi o inexactitate. Exagerarea se referă la furtuna ce pasămite e declanşată de tensiunea nervoasă care face rău, dar nu la dimensiunile cârtelii populare, iar greşeala e că ficatul nu doare, neavând o reţea de nervi. Cu toate astea, ceva-ceva se regăseşte într-un sâmbure de adevăr. Miezul ăsta al interpretării vine de la chinezi, cei care judecă mult mersul organismului în funcţie de curgerile de energie şi de suflet.

FILOSOFIA ORGANELOR
Medicina din China chiar fixează în unele organe trăirile omului. Astfel, chinezii consideră că mânia, deci enervarea, îşi găseşte "sediul" tocmai în ficat. Filosofia medicinei chineze continuă în această direcţie. Îngrijorarea, zic ei, se cuibăreşte în pancreas. Iar teama, în rinichi. Astfel, oamenii bântuiţi de teamă şi de anxietate pasămite au energie scăzută în rinichi. Fricoşii posedă puţină energie în rinichi şi le lipseşte voinţa, fiind cuprinşi mereu de teamă.

De altfel, axul rinichi-inimă e important pentru evoluţia spirituală a omului. Spun chinezii cum că unii oameni au convingerea că sunt bolnavi şi asta e chiar o boală. Ei au o boală la nivel mental. Se prezintă la medic unii oameni care spun: "Am o durere pe inimă!". Dar analizele şi testele lor cardio ies normale. Ei nu au o boală la nivelul constituţiei organelor, la nivel anatomic şi fiziologic, ei suferă de o boală la nivelul energiei inimii şi pericardului, adică al învelişului inimii.

Susţin chinezii că acei oameni ce se îmbolnăvesc într-adevăr de inimă, cu un timp înainte, au vise şi coşmaruri în care îşi prevăd un atac de inimă şi în realitate înseamnă că va urma o boală de inimă, de obicei un infarct. Chinezii susţin că, la început, sufletul acestor oameni e bolnav. De aceea, prin acupunctură şi plante din Extremul Orient, ei trebuie echilibraţi sufleteşte şi energetic.

Medicina din China mai are nişte principii privind localizarea unor sentimente în diferitele organe. Chinezii susţin că vezica biliară este organul care îl face pe om să ia decizii şi să aibă curajul aplicării acestor decizii.

Ficatul este, după chinezi, strategul, ce ne împinge să elaborăm planul de bătaie în acţiunile noastre. Ei susţin că ficatul este adânc implicat în imunitate. Zic în continuare chinezii că rinichiul e baza energetică a omului şi el ţine echilibrul energetic al omului. Maeştri ai metaforei, chinezii spun că rinichiul este fântâna vieţii. De altfel, şi în presopunctură, şedinţele de presare în talpă pornesc cu acel punct corespunzător rinichiului, tocmai pentru a-l determina să expedieze energie spre alte zone ale organismului.

PROGRAMUL ORGANELOR
Se întâlnesc adesea situaţii ciudate. Zice omul că în somn organele lui se odihnesc şi se pregătesc să facă faţă eforturilor din timpul zilei. Numai că apar cazuri ciudate. O mulţime de infarcturi, chiar şi de accidentele vasculare din creier se petrec în zorii zilei. Atunci se pare că se produc unii hormoni care în primele ore ale dimineţii fac să fie vulnerabile inima şi vasele. Chinezii propovăduiesc cu convingere orarul de turaţie maximă a unor organe.

Astfel, medicina din China susţine că ficatul lucrează la turaţie maximă între 1:00 şi 3:00 noaptea. Tocmai de aceea, sfatul este ca omul să doarmă între 1:00 şi 3:00 noaptea, pentru a-i da posibilitatea ficatului să filtreze, să scape de toxine şi să reconstruiască mereu ţesuturile şubrede din orice ungher al organismului. În concepţiile medicinei din China, vezica biliară lucrează din plin între orele 23:00 şi 1:00. În zorii zilei, între orele 5:00 şi 7:00, se află în activitate maximă intestinul gros.

Stomacul îşi accelerează activitatea între orele 7:00 şi 9:00 dimineaţa. Tocmai de aceea, atunci e bine să iei micul dejun şi să mănânci zdravăn. Între 3:00 şi 5:00 dimineaţa, chinezii susţin că lucrează din plin plămânii. De altfel, noaptea, se fac crizele de astm. Chinezii mai spun că, între orele 11:00 şi 13:00, funcţionează la maximum inima.

UNDE ESTE SEDIUL SUFLETULUI?
Chinezii şi-au păstrat teoria că sediul sufletului este în inimă. Europenii şi americanii au schimbat macazul şi cred că sediul sufletului este în creier. Există o serie de organe care gravitează ca func-ţionare în jurul unui organ dominator. Astfel, sub controlul ficatului se află ochii, muşchii, unghiile. Acestea chiar dau primele semnale de alarmă când ficatul şchioapătă. Beţivii care şi-au nenorocit ficatul au ochii roşii, muşchii li se topesc, au dureri de cârcei, iar unghiile lor sunt sfărâmicioase. Tot terapeuţii chinezi plasează şi bolile în funcţie de calendarul anului.

Unele organe prezintă tulburări mai accentuate în anumite luni. Astfel, primăvara ficatul se află în activitate maximă şi trebuie întărit pentru a face faţă. De aceea, în ultimele săptămâni ale iernii, prin acupunctură şi plante chinezeşti, trebuie ajutat ficatul să întâmpine primăvara cu vigoare ridicată. Şi cei cu hipertensiune şi cardiopatie ischemică trebuie să fie ajutaţi prin acupunctură şi plante chinezeşti în fortificarea inimii şi a ficatului.

La începutul verii, pot avea deteriorări ale organelor fragile cei care au probleme la oase, articulaţii, pancreas şi la rinichi. Şi acestora trebuie să li se facă tratamente de întărire a zonelor debile în luna iunie. În ianuarie şi februarie, trebuie întărite: pancreasul, stomacul, articulaţiile. Primăvara este un moment bun pentru revigorarea imunităţii. Prin acupunctură, fitoterapie şi consum de fructe se întăresc plămânii şi intestinul gros, deci centrele de imunitate.

×
Subiecte în articol: medicina chineză