x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Tot ceea ce trebuie să știi despre antibiotice

Tot ceea ce trebuie să știi despre antibiotice

12 Apr 2016   •   10:55
 Tot ceea ce trebuie să știi despre antibiotice

Folosite în tratamentul infecțiilor bacteriene, antibioticele sunt medicamente eficiente. Pentru că există pericolul ca în urma neadministrării corecte să nu-și facă efectul, ține cont de câteva indicații, scrie clicksanatate.ro.

Antibioticele sunt produși chimici care au ca rol distrugerea bacteriilor. După modul în care acționează ele sunt de 2 feluri: bactericide (care ucid germenii) sau bacteriostatice (ce opresc înmulțirea lor).

Mai mult, acestea pot fi cu spectru larg (când distrug mai multe tipuri de bacterii, cum este Penicilina) sau cu spectru îngust (când ucid doar un tip de microbi) și pot fi administrare fie pe cale orală, fie injectabil.

Pentru că tratamentul cu antibiotice este individualizat (dozele pentru copii și adulți variază în funcție de vârstă, greutate corporală etc.), este important să nu se administreze antibiotice care au fost prescrise unui al membru al familiei, ci doar la recomandarea medicului.

Ce infecții se tratează cu antibiotice

În cazul în care te confrunți cu simptome ale răcelii sau gripei (dureri de gât, de cap, frisoane, febră), este foarte important să nu iei antibiotice. Întrucât acestea sunt cauzate de virusuri și nu de bacterii, ciuperici sau anumiți paraziți, vor fi ineficiente. Totuși, poate fi nevoie de antibiotice dacă apar suprainfecții bacteriene.

Trebuie luate la aceeași oră, în fiecare zi

Este foarte important să iei antibiotice la aceeași oră în fiecare zi, urmând indicațiile medicului. În caz contrar, există riscul ca medicamentele să nu-și facă efectul, iar boala de care suferi să nu treacă.

Totodată, și dacă le iei mai devreme sau mai târziu cu câteva ore, sunt șanse foarte mari ca tratamentul să fie eficient. Totodată, ia toate pastilele recomandate de medic, chiar dacă te simți mai bine după câteva zile.

×
Subiecte în articol: antibiotice