x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet 4 trucuri ca să te apuci de făcut mișcare și să nu te mai lași

4 trucuri ca să te apuci de făcut mișcare și să nu te mai lași

05 Mar 2017   •   16:50
4 trucuri ca să te apuci de făcut mișcare și să nu te mai lași
Sursa foto: Stockbyte/Getty Images

Da, poți să slăbești și fără să faci mișcare. Există acea categorie “skinny fat”. Și nu spune nimeni că e vreo tragedie. Dar poate îți dorești să arăți tonică, pielea și carnea să fie ferme și să dai mereu impresia în jur că explodezi de energie.

Dacă nu te interesează prea tare felul în care arăți, poate totuși îți dorești să trăiești mult și bine, adică să nu ajungi, înainte de vreme, să te doară toate cele chiar și când doar te ridici de pe scaun și vrei să poți face cât mai multe lucruri cât mai mult timp. Tinerețea depinde și de noi, nu doar de bagajul genetic și de fatalitate.

Pe scurt, poate te interesează sănătatea ta pentru că nu, nu există sănătate fără mișcare. Orice în lumea asta se supune legilor fizicii deci și corpul tău. La fel cum o mașină bună, ținută pe loc, nefolosită, se strică, nu e mare diferență nici față de organismul tău.

 

Dar ești o persoană sedentară de foarte mult timp, dacă nu cumva ai fost mereu așa, și fie ți-e lene, fie ți-e teamă că nu vei face față, că te va doborî febra musculară sau mai știu eu ce. Ce e de făcut? Păi, să încerci următoarele metode. Nu știi niciodată când te poți transforma într-un “sport freak”. 

1. Identifică-ți motivația și ține-o mereu sub ochi

Dacă vrei să faci asta pentru că vrei să arăți mai bine, caută-ți un model care arată așa cum îți dorești tu. Tiparește poza respectivă și pune-o într-un loc foarte vizibil și, practic, în calea ta. Apucă-te fie de exercițiile de mai jos

 

fie de alte antrenamente pe care le-am pus pe canalul meu de YouTube, fie ia-o și mai ușor, cu una dintre metodele de la punctul următor.

Dacă motivația ta este sănătatea, pune o poză cu o persoană în vârstă care arată sau face ceva ce ți-ar plăcea și ție să faci când vei ajunge la vârsta respectivă. Asta te va ajuta, atunci când îți va fi lene sau greu să faci antrenamentele, să nu renunți, să-ți amintești mereu țelul inițial.

2. Începe prin a transforma activitățile zilnice în forme de mișcare

Dansează în timp ce faci curățenie prin casă, ține abdomenul încordat în timp ce speli vase, urcă pe scări nu cu liftul și, din când în când, fă-o într-un ritm alert, ia-o pe un drum mai lung când te duci la cumpărături, de exemplu, în loc să ieși cu prietenii la o terasă, mergeți în parc și plimbați-vă în timp ce vorbiți. Aveți mai multă intimitatea plus că sucul sau cafeaua vă vor costa mai puțin dacă le cumpărați de la chioșc sau supermarket. 

Ridicați-vă și plimbați-vă în timp ce vorbiți la telefon, mergeți, la serviciu, la o baie mai îndepărtată sau de pe alt etaj, dați print la o imprimantă cât mai îndepărtată de biroul vostru, coborâți cu o stație mai devreme sau parcați mai departe de intrare, când mergeți la mall sau la supermarket.

 

Citeste mai mult pe andreeasava.ro

×
Subiecte în articol: cură de slăbire