x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet 9 alimente sănătoase care devin toxice atunci când sunt consumate în cantităţi mari

9 alimente sănătoase care devin toxice atunci când sunt consumate în cantităţi mari

06 Iun 2016   •   15:00
9 alimente sănătoase care devin toxice atunci când sunt consumate în cantităţi mari

Recomandările specialiştilor sau ale prietenilor bine intenţionaţi referitoare la moderaţie în ceea ce priveşte alimentaţia nu se referă numai la deserturile delicioase, fripturile, pâinea proaspătă, numărul ceştilor de cafea sau al paharelor de vin, ci şi la alimentele sănătoase, neprocesate.

Chiar dacă este vorba de peşte, vegetale verzi, oleaginoase sau cereale integrale, exista un „prea mult” şi consecinţe negative. Potrivit prevention.com, cele nouă alimente sănătoase care devin periculoase atunci când sunt consumate în cantităţi prea mari sunt:

 

Nucile braziliene

Aceste nuci uriaşe sunt conscute pentru faptul că sunt cea mai importantă sursă de seleniu, un microelement care joacă un rol esenţial în combaterea infecţiilor şi prevenirea procesului de îmbătrânire. Totuşi, o singur nucă oferă 90 mcg de seleniu, dublul cantităţii zilnice necesare. O „servire” obişnuită (6-8 nuci) asigură 777% din aportul zilnic recomandat.

Consumul ocazional aduce numeroase beneficii, dar cei care aleg să mănânce zilnic nuci braziliene riscă o intoxicaţie cu seleniu, care cauzează probleme gastrointestinal şi neurologice, ameţeli, căderea părului sau chiar atacuri de cord.

 

Spanac, sfeclă, mangold (mai puţin răspândit în România)

Aceste vegetale sunt incredibil de sănătoase, dar în acelaşi timp sunt foarte bogate în oxalaţi. Oxalaţii se comportă asemenea unor prebiotice, hrănind bacteriile sănătoase din intestine. Totuşi, în cazul persoanelor care au probleme cu rinichii, consumul acestor plante nu va face decât să înrăutăţească lucrurile.

 

Conservele de ton

Tonul la conservă nu are un preţ ridicat, este uşor de transportat şi de combinat cu diferite alimente şi reprezintă o sursă importantă de proteine şi omega-3. Din păcate, conţine şi mercur, metal greu care poate afecta sistemul nervos sau dezvoltarea fătulului, în cazul femeilor însărcinate. Cantităţile ridicate de mercur pot fi toxice şi pentru adulţi (probleme de vedere, memorie şi ameţeală).

Cantitatea de ton pe care o persoană o poate consuma fără a-şi pune sănătatea în pericol, ţine de masa sa corporală. De exemplu, o persoană de 50 de kg nu ar trebui să consume mai mult de 250 de grame de ton, în timp ce alta de 75 kg ar fi în siguranţă chiar dacă ar mânca 400 de grame.

 

Carnea roşie, scoicile şi fasolea albă

Ce au în comun aceste alimente? Toate reprezintă surse importante de fier, oligoelement care joacă un rol esenţial în transportarea oxigenului către ţesutul muscular. Dacă o deficienţă de fier poate face ca persoanele să se simtă slăbite şi obosite, un aport prea ridicat perturbă activitatea celulară şi duce la dezvoltarea bolilor de ficat.

 

Orez brun

Carbohidraţii complecşi sunt indispensabili unui organism sănătos. Orezul însă, mai ales cel brun, este şi o cereală care absoarbe din sol şi din apă arsenic, un compus cancerigen.

Nu trebuie să renunţaţi la orezul brun, ci să încercaţi să adoptaţi o alimentaţie variată şi să alegeţi şi alte surse de carbohidraţi complecşi, cum ar fi quinoa, meiul sau hrişca. 

×