Acad. Prof. Dr. Constantin Ionescu-Târgovişte ”În salonul 31 m-am îndrăgostit”

14 Oct 2018 • 22:13

Un om ca o enciclopedie. Renumit diabetolog, îndrăgostit de poezie şi pictură şi mare iubitor al muzicii clasice, acad. prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte ne-a povestit, cu nostalgie, despre Bucureştiul studenţiei sale şi locurile pitoreşti din Centrul vechi unde, de când a devenit medic, îi scoate la plimbare pe toţi străinii care îi vin în vizită.

Cum aţi ales Medicina?

Acad. Prof. Dr. Constantin Ionescu-Târgovişte – Pot spune că preotul Tudor Popescu, un prieten al familiei mele, mi-a pecetluit destinul. Când aveam şase ani, m-a întrebat ce vreau să fiu şi i-am răspuns că doctor. Nici astăzi nu ştiu ce m-a determinat să spun acest lucru. Medicina nu era tradiţie în familia mea. Însă, când aveam 12 ani, am venit cu tata, din Târgoviştea mea natală, în vizită la Bucureşti şi când treceam prin pădurea de lângă Facultatea de Medicină – acum nu mai este, pe locul ei s-a construit Spitalul Municipal – tata mi-a zis: . Şi aşa a rămas. După terminarea liceului – am fost prima serie cu liceul de 10 clase – era bătaie mare pe un loc la Medicină. Am dat examen şi am intrat la Pediatrie dar nu mi-a convenit. Pe atunci Pediatria era facultate separată, aşa că m-am hotărât să încerc şi anul următor.

Răscolea talciocul în căutarea cărţilor

Ce aţi făcut până la următorul examen?

Acad. Prof. Dr. Constantin Ionescu-Târgovişte – M-am bucurat enorm că aveam timp pentru lectură. Citeam filosofie, beletristică, orice şi scriam poezii. Pe vremea aia mă credeam un Eminescu. Câştigasem un premiu de poezie la Ploieşti şi am primit 375 de lei. Era cât un salariul bun. Am venit la talcioc la Bucureşti şi, aproape de toţi banii mi-am cumpărat cărţi. Nu am dus lipsă de nimic acasă dar nu erau bani din belşug pentru că eram 12 copii. Mă uitam la vitrinele cu prăjituri şi cele cu cărţi şi alegeam cărţile. Talciocul era prin Dudeşti. Comercianţii puneau marfa pe jos, pe ziare. Întotdeauna cumpăram de la foştii bogătaşi care, nevoiţi să supravieţuiască, vindeau ce aveau prin casă. Arătau ca nişte domni şi impresionau. Erau parcă jenaţi că se află acolo. Iubesc enorm cărţile. Scriitoarea Lucia Demetrius îmi dăruise o ediţie din 1937 a operelor lui Eminescu, pe hârtie cerată. Am împrumutat-o cuiva şi am rămas fără ea. Nu rezistam tentaţiei de a oferi şi altora bucuria lecturii.

Baluri în căminul Izvor

Cum vă distraţi în studenţie?

Acad. Prof. Dr. Constantin Ionescu-Târgovişte – Anul următor am intrat la Medicină. O vreme am locuit în căminul de la Izvor dar simţeam nevoia de linişte, nu de paturi suprapuse. În amfiteatrul căminului se mai făceau baluri, dar nu iubeam agitaţia. Aveam bursă aşa că, din banii mei, m-am mutat cu chirie la madame Solomescu, o vânzătoare de borş, pe strada Demostene Botez. Opera era viaţa mea şi a colegilor mei de grupă. Mergeam minimum de două ori pe săptămână la spectacole. Era şi vremea în care cântau mari artişti: Zenaida Pali, Herlea, Dan Iordăchescu, Ohanesian, Teodorian, Enigărescu şi alţii. În studenţie duceam fetele la operă şi le cumpăram cărţi.

Citește pe Antena3.ro