Poate fi mama, poate fi tata, unul dintre bunici sau unul dintre prietenii dragi ai familiei, principalul este ca, indiferent de varsta copilului, el sa stie adevarul. Este opinia unanima a psihologilor.

Teoretic, problema pare rezolvata. Practic, totul e mai dificil.
Cristian observa ca mama lui slabeste pe zi ce trece. Avea 10 ani, suficienti ca sa priceapa ce se intampla cu mama lui, cu conditia ca tatal sau o ruda din preajma lui sa aiba curajul sa-i spuna adevarul. In afara ca ar fi foarte bine sa nu mai treaca prin camera mamei pentru a nu o deranja si ca ar suferi de o raceala cu niscaiva complicatii, Cristian nu stia nimic. Pana intr-o zi, tocmai cand Cristian se lasa convins ca boala nu mai e o problema, dar totusi mama lui a murit. Vestea l-a gasit total nepregatit. Ultimele "intalniri" ale lui Cristian cu mama lui au fost la cimitir. Cristian are acum 15 ani. Se chinuie. Din baiatul ascultator de odinioara n-a mai ramas decat o copie. Si-a pierdut increderea in mama lui, si-a pierdut respectul in cei din jur...

Este realitatea. Din pacate trista. Pentru ca in asemenea situatii de cumpana, parintii au tendinta de a-si proteja copilul de adevarul trist. O atitudine frecventa, dar eronata. A vorbi copilului despre boala unuia dintre parintii lui poate parea un act de cruzime. Dar, paradoxal, aceasta atitudine este singura, care pe termen lung, permite copilului sa accepte viata cu tot ce ofera ea. Copilul nu trebuie sa aiba nici o clipa sentimentul ca a fost inselat.

CUM PROCEDAM

Ideal este ca adevarul sa ajunga cat mai curand la copil, indiferent de varsta lui. Specialistii sunt de parere ca si bebelusii, chiar daca nu vorbesc, simt cand in familia lor a intervenit un asemenea episod. Simt din privirea lui mami si a lui tati, din reactiile lor... In cazul copiilor de varste mici si medii, parintele caruia ii revine misiunea de aduce la cunostinta acest eveniment trebuie sa fie el insusi pregatit. Psihologul Mirela Zivari, care s-a confruntat cu asemenea cazuri, recomanda parintilor ca, inainte de enunta adevarul, sa dea copilului posibilitatea optiunii. Parintele va lua ca exemplu o papusa sau alta jucarie indragita de copil, care la un moment dat s-a defectat. Copilului i se va spune ca, daca este dusa la reparat, jucaria va fi ca inainte. El va fi cel care decide daca jucaria va fi sau nu reparata. In acelasi mod, copilului i se va explica necesitatea unui tratament, internarea in spital, absenta de acasa a mamei sau a tatalui, tocmai pentru ca este ceva care trebuie "reparat". "Este un exercitiu de imaginatie dirijata, extrem de util pentru a pregati copilul sa accepte realitatea, sa aiba optiuni, sa fie implicat", precizeaza psihologul Mirela Zivari.

Parintii vor prezenta boala ca pe un prieten rau, nu neaparat ca pe un dusman, iar din modul de expunere a situatiei, copilul nu trebuie sa traga concluzia ca are vreo vina. Sunt gresite afirmatiile de genul "mama s-a imbolnavit, deoarece nu esti cuminte sau nu mananci totul din farfurie....". Parintii trebuie sa ofere copilului suficiente informatii, sa-i raspunda la intebari oricat de delicate ar fi. In felul acesta copilul nu va fi in situatia de a-si completa in maniera negativa golul de informatii.

Copilului de varsta medie si cu atat mai mult adolescentului i se va ingadui sa participe la tratament pe cat posibil. In cazul unui cancer, la sedintele de radioterapie, copilul ar putea astepta la poarta spitalului.

Nu trebuie sa ocolim diagnosticul, chiar si atunci cand acesta este teribilul cancer. Realitatea nu va fi retusata, promitand vindecari miraculoase. Copilul va fi tinut la curent cu evolutia bolii, pentru a nu-l surprinde un final tragic.

"Vreau sa mai avertizez ca din randul adolescentilor carora li s-a refuzat adevarul despre mama sau tatal bolnav s-au recrutat viitorii delincventi. Sunt copii care au esuat in gasti periculoase, consum de alcool sau droguri", spune specialistul.

CONTINUITATE

Psihologul Mirela Zivari insista asupra necesitatii ca parintele "sanatos" sa asigure continuitatea vietii de familie. "Normalitatea este cea mai buna reteta." "Am observat ca discutiile pe care le aveam cu copilul erau de-a dreptul mature. Am vazut cum baiatul meu incerca sa se responsabilizeze: sa ajute la respectarea orelor de administrare a medicamentelor, de masa...". Sunt cuvintele unui tata, care alaturi de fiul lui, a trait drama pierderii celei mai scumpe fiinte: mama si sotia. Psihologul Mirela Zivari nu exclude ca un asemenea eveniment determina "maturizarea" copilului. "Mai mult, am avut situatii in care intre copil si parinte s-a creat o «prietenie» solida, dupa ce impreuna s-au ajutat sa faca fata unui asemenea episod.

SFATUL MEDICULUI Copilul are un mare atu: gandirea magica. Un tip de gandire pe care adultii o pierd treptat, pentru ca sa o recapete, ce-i drept intr-o mai mica masura, la batranete. Psihologul Mirela Zivari spune ca gandirea magica, prelogica ajuta copilul sa creada in minuni. "In cazul bolii, poate nimic nu e mai reconfortant ca credinta in minuni. Adesea, insusi copilul poate insufla parintelui suferind acest tip de gandire pozitiva, mobilizatoare de energii, de sperante", precizeaza psihologul Mirela Zivari.

LA SCOALA. Psihologul Mirela Zivari este de parere ca invatatoarea si diriginta trebuie informate cand unul dintre elevi are un parinte cu o boala severa. "In felul acesta, profesorii nu vor cadea in greseala de a-l sanctiona pe copil pentru ca sta cu ochii pironiti intr-un punct fix, ca nu e atent, ca nu-si face temele..." Un sprijin real il poate primi si de la colegi, prin adoptarea unei atitudini firesti, prin integrarea in programe comune extrascolare. Este extrem de important ca viata acestui copil sa nu se scurtcircuiteze din cauza acestui episod trist. ADEVARUL PARTIAL SAU TOTAL. Psihologul Mirela Zivari avertizeaza ca adevarul ascuns sau partial relatat este la fel de periculos in cazul copilului care are unul dintre parinti grav bolnav. Daca adevarul este ascuns, copilul va fi toata viata traumatizat. Daca adevarul i se serveste cu lingurinta si nu in totalitate, se creeaza situatii nocive. Exista posibilitatea ca adevarul sa vina de la "binevoitori" si nu de la parinti. Pe fondul realitatii dure, cu certitudine, copilul isi va pierde increderea in parinte. Jumatatile de adevar pot fi cauza unor socuri mai puternice decat adevarul dur. Adesea, acesti copii sufera de insomnii, au cosmaruri, dobandesc ticuri, sufera de enurezie, la varsta adolescentei trec de la bulimie la anorexie, sunt depresivi. MOTU, AMICUL MEU. "In noptile lungi, cand parca il vedeam pe tata venind sa ma sarute pe frunte si sa-mi spuna noapte buna, Motu se strecura tiptil-tiptil si se lipea de mine. Ii povesteam totul ca unui vechi prieten si noaptea era mai buna." Sunt declaratiile unui adolescent, al carui tata s-a stins din cauza leucemiei. El este convins ca a depasit necazul si cu ajutorul lui Motu, un catelus credincios. Specialistii sunt de parere ca prezenta unui animal de companie in preajma unui copil care se confrunta cu pierderea unuia dintre parinti este formidabila. Riscul izolarii, al interiorizarii, al abandonarii aproape ca nu mai exista. Catelusul, pisica, papagalul pot deveni interlocutori, confidenti si, ce este mai important, elimina riscul singuratatii.