x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Amenzi în Piaţa Obor

Amenzi în Piaţa Obor

17 Apr 2009   •   00:00

Comisarii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti - Ilfov au verificat comercianţii de produse alimentare specifice sărbătorilor pascale din Piaţa Obor şi au aplicat amenzi de 30.000 de lei pentru neregulile constatate, informează joi ANPC.



Comisarii din cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti -Ilfov au mai dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a produselor cu data-limită de consum depăşită, precum şi măsura opririi temporare de la comercializare a produselor cărora le lipseau elementele de identificare.

Sancţiunile aplicate au vizat termen de valabilitate expirat, lipsa elementelor de identificare pentru produsele comercializate vrac (brânză telemea, brânză de vaci, smântână), lipsa informării complete, corecte şi precise, nerespectarea condiţiilor de depozitare şi nerespectarea graficelor de temperatură, comercializarea cărnii de miel în afara spaţiului comercial sau practici comerciale abuzive privind informarea consumatorilor prin prezentarea pe eticheta produsului a altor denumiri decât cele reale.

Potrivit ANPC, toate produsele care au fost oprite definitiv de la comercializare au fost depreciate. Jurnaliştii care participau la un controlul organizat în Hala Obor au fost agresaţi de reprezentanţii unui magazin şi de cei ai unei firme de pază.

Oficiul pentru Protecţia Consumatorului (OPC) Bucureşti va face plângere împotriva comercianţilor din Hala Obor care au agresat reprezentanţii presei, a declarat pentru MEDIAFAX consilierul preşedintelui ANPC, Paul Anghel. Anghel a precizat că cinci dintre ziariştii care însoţeau echipa de control au fost agresaţi de comercianţi pentru că ar fi filmat într-un spaţiu privat.

El a declarat că, pentru aplanarea conflictului, au intervenit două echipe de comisari ai OPC Bucureşti, doi dintre aceştia fiind, de asemenea, agresaţi.

Jurnaliştii au fost agresaţi de reprezentanţii magazinului aparţinând firmei SC Geanina Star SRL, care ascundeau o serie de nereguli pe care presa le-ar fi putut mediatiza. În urma agresiunii, o parte dintre aceştia au necesitat îngrijiri medicale de urgenţă.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii presei au fost bruscaţi şi de firma de pază B & C International Security, atitudine criticată de primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, într-un comunicat al Primăriei Sectorului 2 remis joi.

"Primarul Sectorului 2 îşi exprimă regretul că o firmă de pază care este angajată să asigure ordinea şi liniştea publică într-un spaţiu comercial îşi foloseşte forţa fizică pentru a face dezordine şi pentru a agresa persoanele care circulă în acest spaţiu", se arată în comunicat. Firma de pază este angajată de către conducerea halei, respectiv SC Ci ­ Co SA. Această firmă este proprietara Halei Obor, potrivit sursei citate.

Purtătorul de cuvânt de la Poliţia Capitalei, Christian Ciocan, a declarat joi pentru MEDIAFAX că poliţiştii de la Secţia 8 Poliţie fac cercetări pentru a stabili cauzele incidentului.
  Mediafax

×
Subiecte în articol: bun de consum