x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Americanii vor sare mai puţină

Americanii vor sare mai puţină

de Nicoleta Catana    |    30 Noi 2007   •   00:00

Guvernul din Statele Unite ale Americii (SUA) va reexamina săptămăna acesta poziţia sa cu privire la consumul de sare, ocazie cu care limitele maxime admise pentru aceasta s-ar putea modifica.

Schimbarea survine ca urmare a plăngerilor din partea populaţiei, cănd s-a cerut ca Food and Drug Adminisration să revoce statusul de GRAS (recunoscut ca fiind sănătos) al sării, intrucăt astfel aceasta ar putea fi tratată ca un aditiv alimentar. Populaţia, in special cea din Canada, a cerut in mod expres revizuirea nivelului de sodiu din alimentaţie intrucăt riscurile apărute din această cauză pot fi fatale. Potrivit US Dietary Guideline, majoritatea sării consumate in America provine din măncarea procesată.

Consumul excesiv de sodiu a fost depistat ca fiind principala cauză a presiunii săngelui ridicate şi deci şi a bolilor cardiace, din cauza cărora survin majoritatea deceselor la nivel mondial. Potrivit unui raport, consumul de sare al unui adolescent ar trebui să se limiteze la o cantitate zilnică de 2.300 mg.

In prezent insă acesta este mult mai mare, 3.400 mg, potrivit The National Health and Nutrition Examination Survey (NHANES). FDA a admis că aceasta este una din principalele probleme ale populaţiei şi ale organizaţiilor şi a declarat că a făcut din acest aspect o prioritate. Instituţia doreşte să ştie dacă reducerea comsumului de sare ar putea avea vreun impact asupra siguranţei şi calităţii produselor alimentare. De asemenea a făcut apel la populaţie pentru căt mai multe opinii, indiferent de natura lor.

×
Subiecte în articol: bun de consum