Fermierii trebuie să ţină animalele pe caniculă în spaţii protejate de acţiunea directă a razelor solare şi care să fie ventilate adecvat, iar controalele sanitar-veterinare să fie programate la anumite ore, astfel încît să se evite stresul suplimentar la animale, potrivit unor recomandări date de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Fermierii trebuie să ţină animalele pe caniculă în spaţii protejate de acţiunea directă a razelor solare şi care să fie ventilate adecvat, iar controalele sanitar-veterinare să fie programate la anumite ore, astfel încît să se evite stresul suplimentar la animale, potrivit unor recomandări date de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Acestea sunt incluse într-o strategie de combatere a efectelor temperaturilor ridicate asupra sănătăţii şi bunăstării animale în toate situaţiile de avertizare, cod galben şi cod roşu. Controlul se va face în afara orelor 11-19, astfel încît să evite generarea stresului suplimentar la animale. Strategia ANSVSA va fi aplicată prin intermediul direcţiilor sanitare veterinare judeţene, cu sprijinul asociaţiilor profesionale pentru creşterea animalelor sau organizaţiilor non-guvernamentale.
OBLIGAŢII. Astfel, fermierii nu au voie să-şi transporte animalele în scop comercial, să le mişte în timpul păşunatului sau să le supună tracţiunilor, în perioadele de caniculă, în intervalul orar 11-19, ci trebuie să le ţină în spaţii protejate de acţiunea directă a razelor solare şi care să fie ventilate adecvat, natural sau artificial, se mai arată în comunicatul Autorităţii. În acelaşi timp, animalelor trebuie să li se asigure apă potabilă la discreţie şi la o temperatură adecvată, iar cantitatea de hrană să fie mai mică decît cea normală, însă administrată cu o frecvenţă mai crescută. De asemenea, corpul animalelor este recomandat să fie udat la intervale regulate, pentru a reduce temperatura corporală. În cazul apariţiei de îmbolnăviri, deţinătorul de animale trebuie să anunţe medicul veterinar, în cel mai scurt timp posibil, pentru acordarea asistenţei sanitar-veterinare.
Citește pe Antena3.ro