x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Avertismente pe etichetele băuturilor energizante

Avertismente pe etichetele băuturilor energizante

de Cristina Andreea Calin    |    04 Mai 2010   •   00:00
Avertismente pe etichetele băuturilor energizante

Etichetele băuturilor energizante vor conţine avertismente cu privire la impactul consumului asupra copii­lor, femeilor însărcinate şi asupra celor care sunt sensibili la cafeină. Reglementarea va intra în vigoare imediat ce proiectul de lege va fi aprobat de Comisia Europeană.



Asociaţia Britanică pentru Bău­turi Carbogazoase (BSDA) este ini­ţia­­toarea proiectului de reglementare a etichetelor băuturilor energizante sau care au în compoziţie un conţinut ri­dicat de cafeină.
Specialiştii din ca­drul asociaţiei au elaborat un cod de bu­ne practici care le cere pro­du­că­­to­rilor să infor­meze consumatorii su­pli­mentar cu privire la efectele adverse ale acestor băuturi. Vizate sunt, în pri­mul rând, categoriile de risc: co­piii, fe­meile însărcinate şi cei ca­re sunt sen­sibili la cafeină. Avertismentul tre­buie poziţionat pe etichetă astfel în­cât să iasă în evidenţă.

De asemenea, este necesar ca aceste sfaturi să fie menţionate pe web-site-u­ri­­le companiilor pro­du­c­ă­toa­re sau pe orice alt material de promovare. Co­dul de bune practici ela­borat de en­glezi cere ca băuturile ener­gizante să nu fie pro­mo­vate în me­diile frec­ventate de mi­nori care nu au împli­nit vârsta de 16 ani.

Asociaţia Britanică pentru Bău­turi Carbogazoase a elaborat codul de bune practici în conformitate cu Directiva Europeană 2002/67/EC. Aceasta definea produ­sele cu con­ţinut ridicat de cafeină ca fiind acele alimente care au în compoziţie o can­ti­tate mai mare de 150 mg/l de ca­fei­nă.

În acest sens, codul de bune practici le cere producătorilor să aibă ins­crip­ţionată imediat sub denumirea bău­turii menţiunea „conţinut ridicat de cafeină". Uniunea Producătorilor de Băuturi din Europa lucrează la un cod similar care va fi aplicat în toate statele membre UE.

×