x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Balon de iubire. Alţii sunt întotdeauna mai fericiţi

Balon de iubire. Alţii sunt întotdeauna mai fericiţi

31 Oct 2012   •   08:47
Balon de iubire. Alţii sunt întotdeauna mai fericiţi
Sursa foto: Thinkstock

Unele femei vor să aibă şi ele bula lor. Se lasă roase de invidie când văd că alte feţe deja au. Bule protectoare în care să le învăluie iubitul. O bulă cu seri romantice, cu cadouri semnificative, o bulă în care doar el scoate câinele la pipi, tot el îi ofera portofelul lui atunci când al ei s-a golit pentru că şi-a umplut dulapul cu o garderobă nouă şi nefolositoare. Cum ar veni, o bulă în care el e perfect şi, prin consecinţă, şi viaţa ei la fel.

ISTORII. A lu’ cutare aşa face şi pare destul de relaxată. E drept că seara se bagă-n aşternut lângă un tip firav, parcă necopt la trup, cu început sever de calviţie, cu o acnee tâmpită care nu cedează la tratament încă din pubertate şi cu o pereche de socri băgăcioşi care au impresia că, dacă le-au pus în braţe un aparatament, înseamnă automat că se pot înfiinţa în vizită ori de câte ori vor şi neanunţat şi, de asemenea, că au drept de veto când vine vorba de nuanţa varului pentru dormitor ori de mobila de sufragerie, unde se primesc musafirii. Noroc că sfaturi în materie de gătit nu primeşte deoarece, nu-i aşa, ea nu găteşte. De fel. Deci, ce bulă minunată are fata aia şi atâtea altele ca ea! Ba, pe unele le plimba soţii prin toată lumea, le oferă vacanţe de neuitat de două ori pe an. E bine să fie de neuitat căci în restul timpului bărbaţii sunt ocupaţi cu serviciul, cu prietenii personali şi cu secretarele, aşa că e bine ca amintirea vacanţei cu familia să dureze cât mai mult pentru soţie, astfel ca bula să n-apuce a se sparge înainte de următoarea destinaţie.

Păi, îţi vine să plângi, nu alta, când vezi ce trai au alea. Ba mai că ţi-ar veni să-i dai voie să te şi înşele, doar doar să-ţi aduca flori mai des sau să te mângâie mai sensibil de noapte bună. Cum fac alţii. Sau cum pretind că fac, nu-i aşa?
El, pe de-altă parte, are viziuni ceva mai practice. "Ţi-am trimis, dragă, flori, când ai plecat în delegaţie la Praga. Le-ai gasit în camera de hotel, ce mai vrei? Dacă ţi-as trimite de fiecare dată n-ar mai fi nimic special, că doar te-aştepţi.”. "Ei, atunci gândeşte-te să mă surprinzi cu altceva ...” zice ea înăbuşit.

IRONII. De fapt, cred că socoteala vine cam aşa. Când luăm un bărbat pe lângă casă se cheamă că o facem din iubire şi devotament şi că ne convine aşa cum e. Odată mutaţi împreună, el rămâne fix cum l-am găsit, doar că noi devenim brusc altele: ne cresc pretenţiile, odată cu îndatoririle. Şi asta naşte monştrii. Din păcate ironia e că cel mai des bărbatu’ nu pretinde de la noi schimbare, pentru că nu sesizează nuanţele. Nuanţele fiind că ne-am putea transforma şi noi în nesimţite care nu prestează casnic. Doar că nu merge-aşa, decât dacă eşti cumva vreun pui de belfer. Ceea ce, în general, nu prea. Atunci noi, din prea multă responsabilitate, rămânem pe loc, cu dinţii bine-nfipţi în hăţurile gospodăreşti şi batem toba că vrem bula. Ceea ce iar, nu se prea se poate. Bula e mereu la alţii şi-n general se sparge. Şi, când se sparge, ne bucurăm, de obicei, că n-am jucat în filmul ăla...

×