Organizaţia Mondială a Sănătăţii a sunat de câțiva ani alarma: depresia se va întinde ca o molimă în toată planeta. După invazia virusului care dă boala COVID, depresia a cotropit mai zdravăn omenirea.
Depresia este o boală vicleană, cu capricii, cu despărţiri dar şi cu reveniri, ea trebuie să fie atent observată şi de cei din preajma suferindului de stare depresivă. Rudele, colegii, prietenii sunt îndemnaţi să observe unele stări îngrijorătoare la apropiatul lor. Şi să-l convingă că este bolnav de depresie şi e obligatoriu să meargă la un medic pentru consult şi tratament. Mai ales acum, când restricţiile impuse de organele sanitare mondiale au obligat oamenii la izolare, la absenţa întâlnirilor cu cei apropiaţi, la întreruperea serviciului, la lucrul de acasă, în solitudine. Toate acestea au accentuat condiţiile propice instalării şi a unei depresii la numeroşi oameni. În depresie, bolnavul se însingurează, se retrage în camera lui, preferă singurătatea, îl cheamă patul, ducându-l în situaţia de bolnav. Omul cuprins de depresie nu mai este interesat de ce se petrece în jurul lui, nu-l mai atrag nici hobby-urile, tabieturile lui. Depresivul nu mai citeşte o carte, nici ziarul, nu mai urmăreşte programele la televizor, să comenteze un film sau un talk show. Suferindul de depresie se închide în el, vede toate lucrurile în negru, e bântuit de pesimism. Se consideră un neajutorat, o povară, crede că nimeni nu mai are nevoie de el. Ba mai mult, bolnavul de depresie se autoculpabilizează în mod gratuit, crede şi spune că din cauza lui nu mai ajunge salariul, din cauza lui copiii au luat note slabe la şcoală. Depresia e o boală psihică, nu e o bagatelă. Mulţi se anesteziază cum că apropiatul lor nu are depresie fiindcă nu e irascibil, nu face scandal, nu lansează reproşuri din nimic, nu îi sare ţandăra din orice fleac. Păi, starea de nervozitate poate să nu existe la un depresiv. E drept că există oameni atinşi de boli psihice care acum fac gălăgie, scandal şi, brusc, trec la o veselie şi vorbărie care nu se potrivesc cu tensiunea nervoasă manifestată înainte. Aceştia au tulburări bipolare, mai dificil de tratat. Cei aparţinători trebuie să-l convingă pe depresiv de la primele simptome descrise să consulte medicul. După diagnosticare, celui cu depresie i se prescriu medicamente de către psihiatru, care nu dau dependenţă şi nicio stare abulică. Tratamentul se însoţeşte de şedinţe cu un psiholoig. Depresia presupune tratament minimum 6 luni.
Ca orice boală psihică, depresia este însoţită şi de tulburări de somn.