x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Capsulita adezivă

Capsulita adezivă

de Magda Colgiu    |    31 Aug 2010   •   00:00
Capsulita adezivă

Medicul Sebastian Diaconescu, specialist recuperare la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Bucureşti, detaliază simptomele unei afecţiuni care se întâlneşte cel mai frecvent la femeile cu vârsta între 45 şi 60 de ani, indiferent de profesie: capsulita adezivă.



Această afecţiune, cunoscută şi sub denumirea de umăr îngheţat, are două forme: primară şi secundară.
Formele primare au o etiologie incertă, fiind incriminaţi factori genetici (gena HLA B27), imunologici (scăderea IG A-Imunoglobulina A) şi psihologici. În cazul celor secundare, sunt implicaţi factori intrinseci şi respectiv extrinseci", spune medicul Sebastian Diaconescu. Leziunile intrinseci ale umărului sunt reprezentate de tendinite/bursite/suferinţe ale manşonului, necroză aseptică de cap humeral, iar cele extrinseci sunt: traumatisme ale membrului superior, afecţiuni coronariene, boli pulmonare cronice, TBC, diabet zaharat, hipotiroidism, suferinţe cronice cervicale, boli autoimune. Medicul precizează că tabloul clinic al capsulitei este în funcţie de stadiul afecţiunii şi se prezintă astfel:

- Stadiul 1: durează între două şi nouă luni. Durerea este de tip inflamator, cea nocturnă la poziţii/mişcări intempestive apare la mişcare (pe rotaţii); la redoare articulară discretă (jenă la activităţile cotidiene obişnuite: scoaterea portofelului din buzunar, pieptănat, mâini împreunate pentru rugăciune, încheierea sutienului;
- Stadiul 2: durează între 4 şi 12 luni, durerile scad ca intensitate (mai mult un disconfort), redoarea umărului se accentuează, mişcarea activă, dar şi cea pasivă sunt limitate sever (umăr îngheţat);
- Stadiul 3: durează între 5 şi 26 luni. În acest stadiu, are loc reluarea treptată a mişcărilor (se vobeşte despre o "dezgheţare" a umărului), prima efectuată este rotaţia externă, apoi treptat şi celelalte; 10%-15% dintre cazuri rămân totuşi cu limitare de mobilitate.

TRATAMENT
În cazul acestei afecţiuni, tratamentul trebuie să pună un accent deosebit pe profilaxie, prin mobilizarea precoce a umărului în afecţiuni cronice. Acestea pot determina perioade prelungite de imobilizare a membrului superior.
De asemenea, în afara tratamentului medicamentos, aplicarea locală de căldură sau de gheaţă poate avea efecte benefice în calmarea durerii.

În aceeaşi măsură, kinetoterapia se dovedeşte, de cele mai multe ori, o soluţie excelentă în cazul pacienţilor care suferă de capsulită adezivă. La început, kinetoterapia este blândă, exerciţiile intensificându-se o dată cu cedarea durerii şi a inflamaţiei, afirmă profesorul doctor Eugen Caracaş, kinetoterapeut principal la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Bucureşti.

×
Subiecte în articol: armonia trupului