x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Carne Irlandeză confirscată în Bulgaria

Carne Irlandeză confirscată în Bulgaria

10 Dec 2008   •   00:00

Autorităţile sanitar-veterinare bulgare au confiscat, marţi, alte 40 de tone de carne de porc provenind din Irlanda, pentru a depista eventuale urme de dioxină, informează AFP.



Potrivit recomandărilor Comisiei Europene, autorităţile de la Sofia au interzis vânzarea tuturor produselor care conţin carne de porc provenind din Irlanda şi vrea să controleze până miercuri cele 112 depozite de carne şi cele 437 de companii de tratare a cărnii din ţară.
Mostrele prelevate vor fi analizate în laboratoare din Belgia şi din Olanda, certificate de Comisia Europeană, a anunţat Ministerul Agriculturii. Bruxelles-ul a cerut săptămâna trecută ţărilor membre să blocheze şi să controleze carnea de poc şi produsele derivate importate din Irlanda, în urma descoperirii contaminării cu dioxină în ferme din această ţară.

×
Subiecte în articol: bun de consum