Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vouă vă plac americanii? Mie da. Sunt foarte simpatici, mai ales când aleg să îşi exprime public sentimentele. Chestie pe care, în mod ciudat, aleg să o facă foarte des. De altfel, ei rămân la fel de drăgălaşi chiar şi atunci când se exprimă intim, acasă. Pur şi simplu, americanii nu pot fi altfel decât stupizi şi drăgălaşi.
De pildă, la magazinele pentru mirese nu se prezintă numai prospături la prima tinereţe, cu lacrima sinceră şi curcenică pe pleoapă, înecând subtil rimelul. Acolo vin şi doamne care se mărită a nu ştiu câta oară, cu aceiaşi soţi, fără ca în prealabil să se fi şi des-măritat vreun pic.
Iniţial mi-am zis că-i vorba despre vreo reunine de familie în care subiecţii se pupă public şi se jură pe roşu că se iubesc după care se îmbată religios împreună, ca la noi de revelion. Penibil şi-aşa: adică să chem la mine câţiva apropiaţi ca să-i zic soţului că totul e ca-n prima zi şi pentru asta să-mi vâr capu’-n voal ar fi ceva!
PETRECERI. Dar nu. Americanii organizează nunţi în toată regula de câte ori au dânşii chef. Şi acolo tata părintele împuternicit de Sus să sfinţească legături între oameni le zice iar ca să se jure că iubesc, că nu preacurvesc şi că până moartea îşi va face treaba. Ei zic că da şi apoi se-mbată organizat, la restaurant, cu DJ şi tort.
ÎNTREBĂRI. Şi-acum mă întreb următoarele. Unu: ăştia sunt grei de cap şi nu-nţeleg de prima oară că şi-au jurat toate astea şi că, în principiu, ar fi drăguţ să se şi ţină de cuvânt? Doi: popilor de-acolo nu li se pare uşor deplasat să-i pună să se jure după ce s-au mai jurat o dată? Eu una i-aş fi invitat frumos la penitenţă, căci se vede treaba că n-au băgat bine la cap şi au călcat poruncile. După penitenţa sfântă i-aş programa la consiliere de cuplu şi apoi, dacă nu iese, la divorţ. Zic. În fine. Trei: de ce americanii se lasă greu chiar şi-atunci când treburile sunt simple? Adică te pune să juri iubire, fidelitate şi compasiune. Chestii de genul ăsta. I-aş înţelege p-ăştia de la noi să se mai revolte după jurăminte. Adică să zicem că poate erai beată când te jurai că o să te-nmulţeşti iepureşte – cum zice la noi – şi când promiteai că o să-ţi serveşti soţului, în mare, cam ca o sclavă. Şi-atunci da, e de-nţeles că mai încerci o dată, să vezi dacă nu cumva între timp s-au mai relaxat canoanele. Poate de data aste nu te pune decât să speli vase. Şi poate e suficient să faci un singuri copil şi poate chiar te lasă să ai bonă. D-astea.
În sfârşit, concluzionez că americanii ori sunt amnezici, ori le pute tot. Pe de altă parte, prin comparaţie cu ei, noi suntem de-a dreptul idioţi. Pentru asta am găsit câteva vorbe grăitoare, dar pe care nu le-am slobozit personal. Zic aşa: "Creştinismul este realist. Nu se avântă în promisiuni de fericire neumbrită de greutăţi (...). Cine aşteaptă numai fericirea de la căsătorie, numai plăceri, nu o va putea suporta mult timp". Genial! Deci d-ăia pentru noi ajunge o dată în vreme ce ei mai vor o tură, două.
