Producătorii de dulciuri apelează la orice strategie pentru a atrage consumatorii, în special copiii. Bomboanele nu se mai ambalează în pungi de plastic, ci se apelează la jucării de tot felul.
Producătorii de dulciuri apelează la orice strategie pentru a atrage consumatorii, în special copiii. Bomboanele nu se mai ambalează în pungi de plastic, ci se apelează la jucării de tot felul.
Ţestoasele Ninja au devenit astfel căsuţa unor dropsuri. Jucăria este foarte interesantă, dar din păcate bomboanele, din cauza compoziţiei, pot afecta sănătatea celor mici. Principalul ingredient al produsului analizat este zahărul, care îi imprimă un index glicemic foarte ridicat. Pancreasul consumatorilor va avea de suferit, fiind obligat să secrete o cantitate mare de insulină. Cantitatea mare de zahăr nu numai că afectează pancreasul, dar va avea efecte grave şi asupra dinţilor copiilor. La acestea contribuie şi acidifiantul E330, acid citric.
Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune că bomboanele au un profil extrem de dezechilibrat, fiind de fapt zahăr amestecat cu coloranţi chimici azoici de sinteză. Din această cauză are şi o valoare energetică foarte ridicată.
4 COLORANŢI, ZECI DE BOLI
Cei patru coloranţi utilizaţi pentru a face bomboanele mai atractive vă pot face copilul foarte agitat, pentru că induc sindromul de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). Consumul cronic de produse care au în compoziţie astfel de aditivi alimentari are efecte adverse şi asupra adolescenţilor. Acestea se traduc prin tulburări de comportament, agitaţie, scăderea nivelului de inteligenţă. E104, galben de chinolină, are o doză zilnică admisă de 10 mg/kg corp. Depăşirea acesteaia duce la apariţia dermatitelor. E110, sunset yellow, poate provoca urticarie, rinite, congestie nazală, alergii, tumori ale rinichilor, distrugeri cromozomiale, dureri de stomac, stări de vomă, indigestie, perturbări ale gustului. Roşu Ponceau, E124, este unul dintre coloranţii care au efecte cancerigene. Nu poate fi consumat mai mult de 4 mg/kg corp. Indigotina, E132, provoacă iritaţii ale pielii, tensiune arterială şi deficienţe de respiraţie.
CONCLUZIILE SPECIALISTULUI
În urma analizei informaţiilor înscrise pe etichetă, specialistul recomandă ca femeile însărcinate şi care alăptează, copiii, supraponderalii şi obezii, cei cu alergii, cu afecţiuni dermatologice, cerebrovasculare, hepatice, renale, cei cu astm, bolnavii de cancer, cei cu sindrom ADHD să nu consume produsul. Diabeticii vor cere sfatul medicului curant înainte de a consuma bomboanele analizate.
INGREDIENTE:
zahăr, sirop de glucoză din porumb, acidifiant E330 – acid citric, antiaglomerant: stereat de magneziu, arome, agent de strălucire: E903 – ceară caruba, coloranţi: E104 – galben de chinolină, E110 – sunset yellow, E124 – roşu ponceau, E132 – indigotină
Citește pe Antena3.ro