x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Celebru hipnoterapeut dezvăluie: Cum ne eliberăm de Dependențe?

Celebru hipnoterapeut dezvăluie: Cum ne eliberăm de Dependențe?

18 Aug 2019   •   20:10
Celebru hipnoterapeut dezvăluie: Cum ne eliberăm de Dependențe?
Sursa foto: pixabay.com

Consumul și dependențele de alcool, droguri precum și alte dependențe de comportament, problemele sociale, de sănătate și comportamentale asociate, precum și preocuparea față de aceste fenomene constituie o permanență în istoria omenirii. Există dovezi, arheologice dar și antropologice, că oamenii au consumat de mii de ani diverse substanțe cu efecte fiziologice și psihologice. Adicțiile reprezintă o modalitate simplă dar eronată, de activare a mecanismelor neuropsihice ale plăcerii și durerii. Practic satisfac un scop pozitiv, într-un mod negativ, nesănătos.

În lumea de azi, varietatea comportamentelor adictive este mai amplă și mai problematică decât în oricare alte momente istorice. Pentru a înțelege ce este comportamentul adictiv, cum ar fi cel legat de alcool, de droguri, de jocuri de noroc, mâncare, de sex etc., este util șă știm că adicțiile sunt „fenomene socio-umane totale”  care afectează ființa umană sub toate structurile si functiile sale.

“Adicția sau dependența, așa cum este mult mai cunoscută în limbajul comun,  este o incapacitate psihologică și fizică de a opri consumul de substanțe chimice, droguri sau activități, chiar dacă provoacă daune psihice și fizice. Așadar, dependențele sunt probleme complexe, adesea de natură cronică, care afectează atât funcționarea creierului cât și a corpului. De asemenea, acestea provoacă daune grave la nivel familial și social pentru persoana dependentă. Cele mai frecvente simptome ale dependenței sunt pierderea severă a controlului, utilizarea continuă în ciuda consecințelor grave, preocuparea utilizării, lipsa concentrării și atenției, încercările eșuate de renunțare, toleranța și retragerea”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

 

Care sunt tipurile de dependențe cunoscute în prezent

Specialistul afirmă că există dependențe la nivel de substanțe și la nivel de comportament. Astfel, alcoolul, nicotina, drogurile, zahărul și medicamentele sunt principalele substanțe care provoacă dependențe. De cealaltă parte, la nivel de comportament, se disting o serie de dependențe, cum ar fi: dependențe în context de comportament alimentar (anorexie, bulimie), dependenţa de jocurile de noroc, dependenţele afectiv-sexuale (de sex sau de iubire), dependenţa de muncă („workaholism”), dependenţa de putere și control asupra celorlalţi, inclusiv prin violență și agresivitate, dependenţele de realitatea virtuală, computer si internet (rețele de socializare, jocuri online, pornografie), dependenţa de religie şi misticism, de practici spirituale și ritualuri, dependeța de sporturi ,exerciţii , asociata cu dopajul etc. 

 

Cum pot fi tratate dependențele?

În opinia hipnoterapeutului Eugen Popa, primul pas către recuperare este recunoașterea faptului că dependenta a devenit o problemă în viața persoanei care perturbă calitatea vieții sale. Odată ce individul recunoaște impactul negativ al unei dependențe asupra vieții sale, poate începe căutarea celei mai eficiente modalități de tratament în cazul său.

“Acest prim pas este acceptarea și recunoașterea din partea persoanei dependente a faptului că că substanța sau comportamentul adictiv a ajuns să pună stăpânire pe sine, aşadar se predă în faţa adicţiei. Adesea individului îi este foarte greu să recunoască nu doar faţă de ceilalţi dar mai ales faţă de sine însuşi. Este însă un prim pas esențial, deoarece în lipsa conștientizării și a hotărârii ferme a persoanei de a se vindeca, șansele de recuperare sunt nule. Aproape niciun individ care începe un tratament sau o terapie fiind supus insistențelor familiei, prietenilor apropiați sau obligat de un sistem social, nu va duce la bun sfârșit procesul sau își va relua viciul “când furtuna trece”, explică Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

Mai mult, specialistul afirmă că opțiunile de tratament pentru dependență depind de mai mulți factori, inclusiv tipul de tulburare de dependență, lungimea și severitatea utilizării și efectele acesteia asupra individului.

 

Metode de tratare a dependențelor

1. Dezintoxicarea. “Probabil, dezintoxicarea este cea mai cunoscută formă de tratament pentru persoanele dependente de substanțe cu ricuri și efecte puternice. Dezintoxicarea implică curățarea unei substanțe din corp și limitarea reacțiilor de retragere. În 80% din cazuri, procesul se face într-o clinică  de tratament care va folosi medicamente pentru a reduce simptomele de sevraj. Dacă o persoană este dependentă de mai multe substanțe, de multe ori va avea nevoie de medicamente diferite pentru a reduce simptomele de sevraj pentru fiecare. Dezintoxicarea va fi însoțită, în cele mai multe cazuri, de alte forme de terapie pentru a ajuta individul să depășească psihic dependența, să învețe să trăiască fără comportamentul adictiv și să se reintegreze în familie și în societate”, consideră hipnoterapeutul Eugen Popa.

2. Terapia cognitiv – comportamentală. “Terapia cognitiv-comportamentala este terapia clasică, conversațională, care își propune să înțeleagă și apoi modifice comportamentele și experiențele care au condus la instalarea adicției, gândirea negativă, atitudinea si comportamentul ce blochează recuperarea. Psihoterapia cognitiv-comportamentală este un proces în general de lungă durată, care variază în funcție de natura adicției dar și de motivația individului de a se vindeca. Riscul pe care îl prezintă orice terapie pe termen lung sunt reprezentate de posibilele descurajări și de efortul crescut prin care trece cel dependent pentru a ține departe substanța sau comportamentul distructiv”, explică specialistul.

3. Terapia de grup. “O metodă de terapie devenită din ce în ce mai populară este terapia de grup, chiar dacă rezultatele sale au fost puse de multe ori la îndoială. În cadrul terapiei de grup se întâlnesc oameni care au experimentat şi au trăit aceleaşi lucruri ca şi tine. Participanţii vorbesc despre acest lucru, se ajută reciproc în viaţa de zi cu zi şi pot petrece timpul liber împreună. Nu există constrângeri – membrii se întâlnesc de bună voie, având aceeași motivație puternică de a-și schimba viața”, declară Eugen Popa.

4. IEMT (Terapia Integrativă prin Mișcarea Ochilor). “Vom aduce în curând în România, în premieră la Asociația Română de Hipnoză, tehnica  IEMT care va fi predată chiar de către Andrew T. Austin, creatorul tehnicii. Terapia constă în faptul că orice experiență pe care o avem, este „codificată” la nivel mental și, pentru a o accesa, trebuie să „ne uităm la ea”. Terapia se folosește de mișcarea ochilor care permite accesarea informațiilor. Împreună  cu mișcări simple ale ochilor, IEMT folosește și tehnici de interogare pentru a schimba modele de gândire și credințe dăunătoare, producând rezultate fantastice pentru orice tip de adicție”, conchide hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

×