Cît E 173 să consumăm
Oamenii de ştiinţă de la Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) au stabilit ca doză săptămînală permisă pentru aluminiu un miligram la kilogram din greutatea fiecărei persoane în parte
Oamenii de ştiinţă de la Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) au stabilit ca doză săptămînală permisă pentru aluminiu un miligram la kilogram din greutatea fiecărei persoane în parte. Testele efectuate s-au bazat pe evaluările realizate pînă acum, inclusiv efectele adverse ale aluminiului asupra sistemului de reproducere al animalelor. Cel mai des, aluminiul poate fi găsit în alimente individual, în mod natural. Producătorii îl utilizează cel mai frecvent în produse bazate pe cereale, ca pîinea, prăjiturile şi biscuiţii, dar poate fi identificat şi în legume cum sînt ciupercile, spanacul, ridichiile.
În Uniunea Europeană, aluminiul este găsit sub denumirea de E 173. Acesta poate provoca apariţia unor boli ca Alzheimerul sau Parkinsonul, dar şi ca osteoporoza, fiind neurotoxic. Din cauza faptului că poate fi nociv, Comisia Europeană a dezbătut intens aprobarea lui, mai ales în ceea ce îi priveşte pe copii. Forul a luat în calcul toate bolile care pot apărea de pe urma consumului acestuia, mai ales că studiile realizate pînă în prezent au arătat că acesta, de asemenea, poate provoca şi boli cardiovasculare, dar şi afecţiuni ale creierului.

Ştiri din .ro
România codașă în UE la sănătate. Alocă cei mai puțini bani pentru medicina preventivă
OMS va discuta posibilitatea introducerii pașapoartelor de vaccinare
Ce arată studiile pentru vaccinul anti COVID-19 produs de Johnson & Johnson
Angajații medicali, care au fost infectați cu COVID-19, sunt protejați timp de 5 luni
Cancerul de colon poate fi confundat cu sindromul intestinului iritabil
A treia tulpină de COVID-19 a fost descoperită în Japonia
Eficiența vaccinului Pfizer/BioNTech asupra noilor mutații ale virusului SARS-CoV-2
Comisia Europeană suplimentează cererea de vaccinuri produse de Pfizer/BioNtech
Care este durata de imunizare a vaccinului anti-COVID-19 produs de Moderna
Noi recomandări OMS cu privire la vaccinarea anti COVID-19
Operaţii pe bandă rulantă care erau o eroare
Reacție alergică gravă la vaccinul Pfizer/BioNTech: Un medic a făcut encefalomielită
Poate fi produs vaccinul Pfizer/BioNTech în România ?
Cum se fac înscrierile pe platforma de vaccinare împotriva COVID-19
Ce moștenim de la familia noastră
