Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când prietenii nu îşi fac timp să ne asculte, când colegii nu au răbdare pentru problemele altora, iar familia are alte preocupări, un gând dureros ni se înfiripă în minte: trăim printre străini.
Când prietenii nu îşi fac timp să ne asculte, când colegii nu au răbdare pentru problemele altora, iar familia are alte preocupări, un gând dureros ni se înfiripă în minte: trăim printre străini. Între serviciu şi casă, într-un ritm din ce în ce mai alert, oamenii nu par să mai aibă timp de ceilalţi. Suntem norocoşi dacă avem câţiva prieteni, dar şi cu ei ne întâlnim foarte rar şi comunicăm mai degrabă prin telefon. “Paradoxal, cu cât mai mare este oraşul în care locuim, cu atât suntem mai singuri. Suntem din ce în ce mai mult «fiecare cu ale lui»“, semnalează Alina Milcu, psihoterapeut Gold-Psy Solutions.
Fântâna
“Profesorul Ion Ghinoiu are o poveste despre evoluţia comunicării. Înainte vreme, când tehnica era mai puţin dezvoltată şi comunităţile umane erau preponderent rurale, oamenii se duceau să ia apă de la fântână, de cele mai multe ori comună pentru mai mulţi membri ai aceleiaşi comunităţi. Îşi luau doniţele în spinare şi porneau pe uliţă, spre fântână. Pe drum se întâlneau cu vecinii şi cu alţi consăteni, cu care vorbeau despre vite, despre vreme, despre culturile câmpului sau despre întâmplări din viaţa satului şi uite aşa trecea timpul până ajungeau la fântână. Aici se întâlneau cu alţi cunoscuţi, veniţi de pe alte uliţe ale satului, cu care schimbau impresii în timp ce îşi umpleau doniţele. Înainte de a pleca spre casă mai stăteau un pic să se odihnească, fiindcă drumul până acasă cu doniţele pline nu era uşor şi îşi umpleau vremea povestind cu nou-veniţii sau cu ceilalţi care se odihneau. Bineînţeles că nu porneau singuri spre casă, că doar era destulă apăsarea doniţelor pline, nu trebuia adăugată şi apăsarea singurătăţii. Aşa că îşi aşteptau un consătean care mergea în aceeaşi parte de sat şi, uşor-uşor, povestindu-şi întâmplările de peste zi, se îndreptau spre casă. După o vreme, s-a inventat apa curentă şi s-au desfiinţat fântânile...”
Citește pe Antena3.ro
Putem spune aşadar că societatea actuală este pe zi ce trece mai afectată de lipsa comunicării. Suntem tot mai prinşi în activităţile curente şi avem tot mai puţin timp de acordat celor din jur, ceea ce reduce interacţiunile sociale şi, implicit, pe cele de comunicare. Practic, de cele mai multe ori trăim printre străini, fiindcă nu ne cunoaştem vecinii şi colegii de muncă, iar cercul de relaţii al majorităţii oamenilor se limitează din ce în ce mai mult la membrii familiei. Trebuie să acceptăm că societatea este cea care creează tendinţa unei comunicări precare, însă nu înseamnă că nu putem face nimic în acest sens.
Mesajul
Uneori, ceea ce pentru noi este important, pentru alţii este banal sau cu totul lipsit de importanţă. Şi un rol însemnat în acest mecanism complex al comunicării îl avem noi, prin mesajul pe care dorim să îl transmitem. Forma sub care este transmis acest mesaj, indiferent care ar fi el, este foarte importantă pentru a ne atinge scopul. Iar acest scop înseamnă a fi luaţi în seamă şi a atrage atenţia asupra a ceea ce dorim. “Fiecare dintre noi ar trebui să fie în permanenţă conştient că celălalt nu poate şti ce gândim şi ce simţim decât dacă exprimăm toate aceste lucruri prin mesaje explicite. Dacă nu ţinem seama de acest aspect, putem fi acuzaţi că noi înşine am cauzat atitudinea de dezinteres a celorlalţi faţă de propria persoană”, atrage atenţia psihoterapeutul Alina Milcu.
Consecinţe
Omul este prin definiţie o fiinţă socială, aşa încât el nu poate trăi complet rupt de lume, fără să comunice cu alţi oameni. Lipsa de comunicare poate duce în cele din urmă la alienarea psihică şi socială a individului. Într-o asemenea situaţie ajung dependenţii de calculator, a căror capacitate de relaţionare socială scade şi ajung să întâmpine serioase dificultăţi de interacţiune cu oamenii din jurul lor. Prin urmare, nu putem trăi fără să comunicăm cu cei din jur, însă pentru a reuşi să stabilim această comunicare trebuie ca, la rândul nostru, să învăţăm să-i ascultăm pe cei din jur.
