x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Condamnat la ÎNTUNERIC din cauza sărăciei: Părinţii unui micuţ luptă pentru a-i reda vederea

Condamnat la ÎNTUNERIC din cauza sărăciei: Părinţii unui micuţ luptă pentru a-i reda vederea

27 Feb 2013   •   13:14
Condamnat la ÎNTUNERIC din cauza sărăciei: Părinţii unui micuţ luptă pentru a-i reda vederea

Un copil de un an şi două luni este condamnat la întuneric pentru că părinţii lui sunt mult prea săraci să-l poată salva. A venit pe lume la 7 luni când mama lui a suferit o hemoragie, s-a născut la Râmnicu Sărat prin cezariană, a stat cinci săptămâni într-un incubator şi a plecat acasă lângă surioara lui de 16 ani cu o fişă medicală în care scria că este perfect sănătos. Şase luni mai târziu, părinţii aflau că puiul lor nu poate vedea pentru că are retina dezlipită şi că niciodată în România nu va putea fi salvat.

Valentin Cristea a venit pe lume în urmă cu un an şi două luni într-o maternitate din Râmnicu Sărat. S-a născut firav şi plăpând pentru că mămica lui a suferit o hemoragie. S-a născut prematur la şapte luni prin cezariană, a stat cinci săptămâni într-un incubator în Maternitatea din Buzău unde s-a luptat pentru viaţa lui. A simţit căldura părinţilor încă de la prima atingere pentru că era iubit din tot sufletul. Venise târziu în familie, el fiind al doilea copil după o fată de 16 ani. După cinci săptămâni, "colivia" din sticlă se înlocuia cu un pătuţ călduros cu jucării şi culori, scrie RTV.NET.

Citeşte şi O tânără de 23 de ani: Vreau să uit de tot chinul acesta prin care trec VIDEO SFÂŞIETOR

Medicii erau liniştiţi în privinţa lui şi au dat bilet de externare prin care părinţii primeau cea mai bună veste: era perfect sănătos. Toată familia era fericită pentru că ce fusese mai greu trecuse cu bine, însă lucrurile stăteau cu totul şi cu totul altfel.

Citeşte şi "Pentru mine aici e Paradis". Cât de puţin înseamnă fericirea pentru un copil condamnat de soartă

Nenorocirea s-a abătut asupra părinţilor şase luni mai târziu când pe ochişorii micuţului a apărut o pată. Atunci, au aflat cu stupoare că băieţelul lor nu vede şi nu a văzut lumina zilei, că are retina dezlipită. A fost diagnosticat cu retinopatie de prematuritate grad V.

Află pe RTV.NET întreaga poveste a micuţului şi vezi cum îl poţi ajuta.

×
Subiecte în articol: saracie copil orb lupta parinti cezariana incubator