Inspectorii Direcţiilor Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene şi a Municipiului Bucureşti au efectuat, în perioada 15-19 februarie 2010, peste 1.000 de controale la unităţi din diferite domenii de activitate.
În urma verificărilor au fost confiscate peste patru tone de alimente, 1.800 de ouă şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 300.000 lei. Mai mult, s-au emis nouă Ordonanţe de Suspendare a Activităţii în Municipiul Bucureşti, trei Ordonanţe de Suspendare a Activităţii în judeţul Tulcea, o Ordonanţă de Suspendare
a Activităţii în judeţul Vâlcea.
În urma controalelor au fost constatate o serie de neconformităţi, în special în ceea ce priveşte siguranţa alimentelor. Nerespectarea normelor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare, a produselor de nutriţie pentru animale şi a produselor de uz veterinar a fost principala problemă depistată de inspectorii sanitar-veterinari. Etichetarea necorespunzătoare a fost şi ea taxată de autorităţi.
În timpul verificărilor au fost descoperiţi comercianţi care vindeau mărfuri neaprobate din punct de vedere sanitar-veterinar, fără să fie ambalate şi etichetate, punând în acest fel în pericol sănătatea consumatorilor. Inspectorii sanitar-veterinari au aplicat amenzi şi depozitelor de produse alimentare pentru că nu respectau normele. Marfa era păstrată în mod necorespunzător, modificându-şi calităţile.
Verificările de la mijlocul lunii februarie au vizat şi sănătatea şi bunăstarea animalelor. Au fost amendaţi agenţi economici pentru netransmiterea notificărilor privind operaţiunile de import sau comerţ intracomunitar din statele membre ale Uniunii Europene cu produse din domeniul hranei pentru animale către direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. De asemenea, au fost amendaţi şi medici veterinari pentru neexecutarea profilaxiei şi combaterea bolilor la animale.
Citește pe Antena3.ro