x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Crabi cu E-uri în cleşti

Crabi cu E-uri în cleşti

de Cristina Andreea Calin    |    12 Apr 2008   •   00:00
Crabi cu E-uri în cleşti
Sursa foto: Jurnalul foto/

• CE BEM, CE MÎNCĂM

Produsul analizat este o imitaţie de fructe de mare, care are în compoziţie vieţuitoare marine fără va­loare economică şi o serie de aditivi alimentari.

Produsul analizat este o imitaţie de fructe de mare, care are în compoziţie vieţuitoare marine fără va­loare economică şi o serie de aditivi alimentari.

Cleştii de crab pane semipreparaţi “Muslitos del Mare” au în compoziţie “surimi 25%, stabilizatori (E 420 – sorbitol, E 452 – polifosfat calcic), apă, pesmet, amidon de grîu, cleşte natural de crab, făină de grîu, ulei vegetal, proteine de soia, zahăr, sare, aromă de crab, amidon modificat E 1420, albuş, intensificator de gust: glutamat mo­no­sodic E 621, colorant: extract natural de ardei E 160c. Produsul con­ţi­ne gluten”. Tot de pe etichetă aflăm şi informaţiile nutriţionale pen­tru 100g: “energie: 134 kcal/561 kj, proteine 8,3 g, grăsimi 1,9 g, carbohidraţi 21,6 g”.

 

ANALIZĂ. Produsul “cleşti de crab pane semipreparaţi” nu con­ţine de fapt decît cleştele de crab, restul fiind o compoziţie complexă formată din surimi, pesmet, amidon, făină, ulei, soia, zahăr, sare, albuş şi aditivi alimentari. Profesorul doctor Gheorghe Menci­nicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune că surimi este un produs nou, ob­ţi­nut din prelucrarea peştilor marini şi a altor vieţuitoare marine fără va­loare economică. Proteina con­ţi­nută de acesta suferă un proces de reconstituire şi creare de textură pentru a imita carnea unor fructe de mare. De aceea, produsul poate că­pă­ta orice aromă, de exemplu, de crab, de langustă, de homar etc. prin adaosuri de arome şi poate fi co­lorat după dorinţă. Glucidele con­ţi­nute de produs aparţin celor cu ab­sorbţie lentă, amidon şi făină de grîu, pesmet, dar şi celor cu index gli­cemic ridicat şi absorbţie rapidă (zahăr). Cleştii de crab conţin sare as­cunsă, fosfor, dar şi un aditiv alimentar cu potenţial neurotoxic (E 621).

 

CONCLUZII. Produsul nu este in­dicat copiilor, adolescenţilor, fe­meilor însărcinate şi care alăptează, suferinzilor de boli neuropsihice şi neurodegenerative, bolnavilor de cancer, de osteoporoză. Specialistul nostru le recomandă diabeticilor să consume produsul analizat numai cu avizul medicului curant. De asemenea, trebuie să ţinem cont de sarea ascunsă în produs. Acesta este interzis suferinzilor de celiachie.

 

Precizări

Rubrica “Ce bem, ce mîncăm” se adresează persoanelor care doresc să afle ce conţin alimentele şi băuturile consumate zilnic şi efectele lor asupra sănătăţii noastre. Cititorii îşi pot exprima opiniile la numerele de telefon 021-318.20.37; 021-318.20.43 sau pe e-mail bundeconsum@jurnalul.ro. De asemenea, cititorii acestei rubrici ne pot trimite sugestiile lor la numărul de fax 021-318.20.35. Dacă sînteţi interesat de caracteristicile unui produs, expediaţi pe adresa redacţiei (Piaţa Presei Libere numerele 1-3, corp D, Sector 1, Bucureşti) eticheta acestuia pentru a fi “analizată” de specialistul nostru, profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

 

cristina.calin@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: bun de consum crab