x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Cum îți revii după sărbători

Cum îți revii după sărbători

01 Mai 2019   •   15:16
Cum îți revii după sărbători
Sursa foto: ChamilleWhite/Getty Images/iStockphoto

Sărbătorile Pascale  sunt o adevărată provocare pentru kilogramele tale. Tentațiile sunt multe, așa încât te trezești, aproape peste noapte, cu hainele care nu te mai încap. Există însă și soluții să-ți revii încet-încet la dimensiunile inițiale fără să apelezi la un regim drastic.

Regimurile de slăbit nu sunt recomandate, mai ales cele severe care îți promit renunțarea la un număr mare de kilograme într-o perioadă scurtă de timp.

Pentru început alege o hrană ușoară și variată însă oprește-te de îndată ce te-ai săturat. Pentru asta trebuie să mănânci încet întrucât senzația de sațietate ajunge la creier cu 15 minute mai târziu. Pentru o bună digestie, mestecă bine alimentele.

Alege meniuri care să includă mai multe legume, în detrimentul sosurilor, a tocăturilor, a alimentelor grase, care se digeră greu.  Renunță la desert, iar dacă totuși nu poți, alege fructele în locul cozonacului, prăjiturilor ori ciocolatei și consumă-le în prima parte a zilei. Citricele sunt acide și îți sporesc senzația de foame, iar cele dulci conțin mai multă fructoză.

Ai grijă și la sucuri pentru că acestea ascund multe calorii.

Consumă supe și ciorbe în locul antreurilor alcătuite din mezeluri și brânzeturi. Și bea multă apă și ceaiuri.

Sărează mai puțin mâncarea pentru că aceasta nu doar îți sporește senzația de foame dar ajută la reținerea apei în țesuturi.

Acum vremea este mai caldă, așa că poți face lungi plimbări pe jos, aleargă, mergi la sală, practică un sport.

Soluții naturiste

După ce ai consumat alimente grase și alcool, trebuie să știi că există produse naturiste dar și alimente care îți vin în ajutor. Cărbunele vegetal te scapă de balonare. Ceaiurile de sunătoare, gălbenele, rozmarin, cimbrișor și maghiran sunt bune pentru durerile de stomac și bilă. Alte plante care te ajută să elimini apa din țesuturi sunt coada șoricelului, cozi de cireșe, trei frați pătați. Și iaurturile sunt foarte bune întrucât conțin lactobacili care îți refac flora intestinală și favorizează digestia.

 

Renunță să ciugulești toată ziua, nu bea alcool, gătește carnea la grătar sau la aburi, uită de dulciuri, evită prăjelile, mănâncă alimente fără hormoni, bea ceai verde, stai mai mult timp în aer liber.

 

×