Cum ne păstrăm calmul

Ne enervăm cînd aflăm că partenerul de viaţă ne-a minţit. Ne pierdem cumpătul cînd cel mai bun prieten refuză să ne ajute. Ne înfuriem cînd sîntem respinşi la interviu. Ne sare ţandăra la serviciu cînd nu ne sînt recunoscute rezultatele muncii sau cînd nu ne sînt apreciate eforturile. Ne supărăm cînd copilul ratează examenul. Este foarte greu să ne păstrăm calmul în astfel de situaţii tensionate. Ce înseamnă însă a reacţiona cu calm? Oare sîntem în stare să ne păstrăm controlul în orice situaţie? Cum să ne gestionăm reacţiile cînd simţim că ne ieşim din fire? Aflăm răspunsurile de la Ştefania Niţă, psihoterapeut la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihote­rapie.

Ne enervăm cînd aflăm că partenerul de viaţă ne-a minţit. Ne pierdem cumpătul cînd cel mai bun prieten refuză să ne ajute. Ne înfuriem cînd sîntem respinşi la interviu. Ne sare ţandăra la serviciu cînd nu ne sînt recunoscute rezultatele muncii sau cînd nu ne sînt apreciate eforturile. Ne supărăm cînd copilul ratează examenul. Este foarte greu să ne păstrăm calmul în astfel de situaţii tensionate. Ce înseamnă însă a reacţiona cu calm? Oare sîntem în stare să ne păstrăm controlul în orice situaţie? Cum să ne gestionăm reacţiile cînd simţim că ne ieşim din fire? Aflăm răspunsurile de la Ştefania Niţă, psihoterapeut la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihote­rapie. 

„Calmul este ca o balanţă care se echilibrează permanent între realitatea exterioară – o situaţie conflictuală – şi realitatea interioară – emoţiile, trăirile, gîndurile noastre. A reacţiona cu calm înseamnă a avea o atitudine adecvată şi a înţelege emoţiile pe care le avem într-o situaţie conflictuală“, explică specia­listul nostru.  
Să reacţionăm aşa cum simţim În fiecare zi avem parte de momente mai mult sau mai puţin stresante, mai mult sau mai puţin fericite, mai mult sau mai puţin aşteptate. Pentru a face faţă evenimentelor de zi cu zi trebuie să învăţăm a ne stăpîni emoţiile şi a ne doza energia. Altfel, riscăm să fim doborîţi chiar şi de cel mai mic obstacol.  Cum ne raportăm adecvat la o situaţie dificilă? „Ideal ar fi să luăm cunoştinţă de situaţia respectivă şi să ne manifestăm aşa cum simţim în acel moment. Să ne exprimăm prin vorbe şi prin gesturi aşa cum credem de cuviinţă, evident, în limita bunului-simţ. În felul acesta ne descărcăm tensiunea, ne permitem să fim noi înşine şi le permitem celor din jur să aibă acces la trăirile noastre. După ce ne eliberăm, este bine să analizăm la rece impactul, consecinţele şi influenţa pe care situaţia respectivă le-a produs asupra noastră. Cum? Răspunzînd sincer la întrebări de genul «de ce am reacţionat aşa?», «care a fost atitudinea mea?», «cît de implicat(ă) sînt în ceea ce se întîmplă?». Astfel avem şansa de a înţelege cauza care provoacă reacţiile noastre, ceea ce ne ajută să depăşim cu bine momentele tensionate“, ne asigură psihologul Ştefania Niţă. 

Atitudine de faţadă De cele mai multe ori, calmul se confundă cu o atitudine liniştită, echilibrată, tolerantă. Un mod de a ne manifesta fără nervi, fără ţipete, fără gesturi impulsive creează impresia că avem capacitatea de rămîne calmi. Ceea ce nu întotdeauna este adevărat. Poate fi doar un calm aparent, o atitudine de faţadă. Pentru că putem fi foarte enervaţi, însă păstrăm aceste reacţii în sinea noastră şi nu le exteriorizăm din diverse motive. Fie că nu se cuvine, fie că nu este frumos, fie că nu vrem să-i deranjăm pe ceilalţi, fie că nu avem capacitatea de a ne exterioriza emoţiile, fie că nu vrem să ne umilim şi alegem principiul „lasă că mă descurc singur“. Numai că toată tensiunea pe care am putea să o exteriorizăm o păstrăm în sufletul nostru. Cu alte cuvinte, ne păstrăm calmul cu cei din jur, însă nu ne păstrăm calmul cu noi înşine. Acest lucru nu rămîne fără urmări. Tot acumulînd această tensiune, în timp am putea începe să acuzăm diverse neplăceri: de la oboseală cro­nică, dureri de cap, ameţeli, pînă la depresie şi anxietate. 

Eliberarea tensiunii „Deşi poate părea paradoxal, atunci cînd situaţia o impune şi cînd simţim că sîntem nervoşi, este bine să lăsăm pe cît posibil tensiunea să iasă. Să ne eliberăm prin a vorbi la modul direct cu persoana care ne-a provocat starea de tensiune, chiar dacă facem asta pe un ton mai apăsat. Important este să lăsăm trăirile pe care le avem să iasă la suprafaţă. În acelaşi timp, sentimentele noastre vor ajunge la ceilalţi – colegi, şefi, parteneri de viaţă, părinţi, copii. Arătîndu-le celor din jur ceea ce simţim, vom reuşi să ne facem înţeleşi, să comunicăm cu ei. De asemenea, demonstrăm că avem capacitatea de a ne afirma şi asuma propriile noastre acte în faţa celorlalţi“, remarcă psihologul Ştefania Niţă. 

Să nu uităm că lucrurile nespuse – şi cele plăcute şi cele mai puţin plăcute – se adună în sufletul nostru şi asta ne tensionează. Asemenea conflicte interioare îşi găsesc supape de evacuare cînd ne aşteptăm mai puţin şi iau forma unor manifestări diverse. De cele mai multe ori somatizăm ceea ce nu putem spune. Cu alte cuvinte, ceea ce ţinem în noi ni se pune la inimă – şi avem hipertensiune, la stomac – şi avem tulburări digestive, la creier – şi avem dureri de cap etc.

MASCULIN ORI FEMININ. Bărbaţii reuşesc să-şi păstreze calmul în mai mare măsură decît femeile? Sîntem tentaţi să răspundem afirmativ la această întrebare, crede Ştefania Niţă. Dar, în acelaşi timp, ea ne atrage atenţia că sînt şi femei care au un calm imperturbabil, o stăpînire de sine uneori exagerată, alteori de invidiat. Aşa cum există şi bărbaţi care „se isterizează“ mai ceva decît femeile. Imaginea bărbatului care rămîne calm şi puternic în orice situaţie şi ima­ginea femeii care dă ochii peste cap la cea mai mică emoţie intră în categoria miturilor.

COMUNICARE DIFICILĂ. Un alt mod de a reacţiona în momente tensionate este închiderea în sine. Sînt persoane care se consumă în interior, se frămîntă, plîng pe ascuns. Nu exprimă în afară nimic din ceea ce simt, nici nemulţumire, nici supărare, nici furie, ci păstrează toate aceste sentimente în interior. Alte persoane încearcă să evite situaţia conflictuală prin orice mijloace au la dispoziţie. Fie minimali­zează tensiunea momentului, se ascund în spatele negării spunînd „de fapt, nu se întîmplă nimic grav în jurul meu“, fie îşi găsesc de lucru şi se refugiază în tot felul de activităţi. În ambele cazuri, se găsesc oameni care au probleme de comunicare cu ceilalţi.

REACŢII. Cînd îşi pierd calmul, oamenii pot avea tot soiul de reacţii. Unii răbufnesc, se înfurie, au reacţii impulsive: sparg, trîntesc, înjură, lovesc, devin extrem de încăpăţînaţi şi refuză orice cale de comunicare cu ceilalţi. Alţii au reacţii demonstrative, încercînd să atragă atenţia celorlalţi nu atît prin ceea ce vor să spună, cît mai ales prin acţiunile lor. Urmăresc doar să capteze atenţia, să stîrnească milă sau să şantajeze emoţional. 

INDIFERENŢĂ. Cel mai uşor este să ne păstrăm calmul cînd sîntem indife­renţi faţă de situaţia prin care trecem. Cu alte cuvinte, rămînem imperturbabili cînd momentul respectiv ne lasă reci. Nu ne afectea­ză fie pentru că era previzibil, fie pentru că nu atinge nici o coardă sensibilă a sufletului nostru.  

PERSONALITATE. Modul de a reacţiona în situaţii tensionate depinde şi de structura personalităţii  fiecăruia. Persoanele calme, răbdătoare, toleran­te, înclinate spre melancolie îşi pot păstra stăpînirea de sine şi de obicei îşi gestionează emoţiile într-un mod mai puţin zgomotos. În schimb, persoanele active, temperamentale, colerice, predispuse spre impulsivitate obişnuiesc să răbufnească, să-şi piardă controlul din orice conflict.