În spatele acestui vis repetitiv se află o explicație științifică. Colin Espie, profesor de medicina somnului la Universitatea Oxford, spune că mintea noastră este trează chiar și în somn. Creierul analizează informațiile pe care le-am învățat în ziua respectivă, construiește amintirile și procesează emoțiile. Așa se produc și visele, unele pozitive, altele negative, potrivit BBC.
„Tindem să avem o înțelegere limitată despre faptul că creierul nostru muncește cu acest conținut,” explică Espie.
El crede că visele despre examene ar trebui să ne „liniștească” pentru că semnifică faptul că procesul de învățare are loc cât timp dormim, fără să ne dăm seama.
„Ce se întâmplă în timpul nopții este că creierul tău încearcă să îți spună: „Știu că te neliniștește, știu că e un conținut care trebuie să fie gestionat. Mă ocup de el. „E o temă comună pentru vise atunci când e vorba de orice care poate fi perceput drept amenințare. Doar pentru că ceva pare amenințător nu înseamnă neapărat că e negativ. Dar poate să însemne că e ceva complicat - așa cum sunt examenele”, susține Espie.
„Cei mai mulți oameni se tem de examene, nu? Te gândești la asta în timpul zilei, așa că nu e de mirare că te gândești la asta și când dormi” spune Espie.
Expertul a vorbit și despre faptul că cei mai mulți oameni visează, chiar dacă nu își aduc aminte dimineața.
„Pentru mulți oameni, acele vise cu examene nu trec în starea conștientă. Așa că nu îți dai seama că le ai,” a continuat Espie.
Cum să oprești visul
Dacă visezi des că dai examen, eventual pentru care nu ai învățat, Espie susține că există mai multe metode prin care te poți proteja. Dacă chiar te pregătești pentru un examen, el recomandă să ai un program clar de studiat. Cu pauze dese, pentru a te „liniști singur” că „ai un plan și îl urmezi”.
„Dacă ajungi să mergi în pat cu formule de matematică în cap, sunt șanse mari să te trezești cu aceleași formule în minte. La miezul nopții. Oferă-ți un timp de relaxare înainte de somn”
Există însă diferite metode pe care le poți folosi pentru a încerca să eviți astfel de vise.
„Anxietatea, în general, fie că vorbim de anxietate în timpul nopții sau de anxietate în timpul zilei, tinde să apară în aceeași formă. Care e „ce se întâmplă dacă?”,” spune acesta.
Espie crede că e esențial să te relaxezi înainte de a te culca, notează Antena3 CNN.