Exerciţii fizice în insuficienţa cardiacă

Insuficienţa cardiacă rezultă din inabilitatea progresivă a inimii de a pompa suficient sânge pentru a satisface nevoile organismului. De aceea, exerciţiul fizic în insuficienţa cardiacă poate fi o provocare, deoarece mulţi factori pot limita toleranţa la mişcare, precizează medicul Sebastian Diaconescu, specialist recuparare la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Bucureşti.

„Iniţial, studiile pe exerciţiul fizic în insuficienţa cardiacă s-au concentrat pe pacienţi de clasa I şi a II NYHA.

Motivul? Există  temerea că exerciţiile fizice ar putea avea efecte adverse la pacienţii cu boală mai avansată; mai recent, studiile au demonstrat că beneficiază de exerciţiul fizic şi pacienţii cu funcţie ventriculară stângă sever redusă”, spune medicul Diaconescu.

Antrenamente
Medicul consultat de Jurnalul de sănătate precizează că există o serie de aspecte de care pacienţii trebuie să ţină seama:
– dovezile actuale susţin folosirea exerciţiului aerobic la pacienţii cu insuficienţă cardiacă stabilă, pentru a îmbunătăţi toleranţa la efort şi calitatea vieţii;
– nu există recomandări ferme pentru folosirea exerciţiului fizic cu rezistenţă în insuficienţă cardiacă;
– antrenamentul presupune scurte episoade de exerciţiu urmate de perioade de odihnă;
– pentru a prescrie exerciţiul fizic unui pacient cu insuficienţă cardiacă, doctorul trebuie să determine în primul rând dacă acesta poate să îl efectueze în siguranţă; pacienţii cu boala decompensată nu pot exersa. Printre semnele de decompensare a bolii se numără înrăutăţirea edemului pulmonar, aritmii ventriculare, fibrilaţie atrială necontrolată, bradicardie, hipotensiune simptomatică, dispnee şi fatigabilitate de repaus;
–­ în majoritatea studiilor, subiecţii au exersat de 3-5 ori/săptămână, pentru 10-60 minute pe sesiune; prescrierea exerciţiilor trebuie să includă, obligatoriu, perioade de încălzire şi de relaxare;
­– progresia exerciţiului depinde de statusul bazal al pacientului, tole­ranţa la activitate, răspunsul semnelor vitale şi de simptomele subiective; pacienţii cu o capacitate iniţială scăzută progresează, la început, mai rapid în comparaţie cu cei ce pornesc de la o capacitate funcţională înaltă.

Exerciţiile recomandate de medicul Sebastian Diaconescu şi de profesorul Eugen Caracaş (foto), kinetoterapeut principal la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Bucureşti, au rolul de a spori capa­citatea inimii de a pompa sânge.

Unul dintre sistemele de clasificare a insuficienţei cardiace este NYHA (New York Heart Association), care încadrează pacienţii în patru clase în funcţie de limitarea activităţilor fizice.

Clasa I: Pacientul nu prezintă simptome şi activitatea fizică zilnică nu este limitată.
Clasa II: Simptome uşoare, activitatea fizică este limitată moderat, neexistând acuze în repaus.
Clasa III: Limitare accentuată din cauza simptomelor, prezente şi în timpul activităţilor uzuale. Disconfortul dispare doar în repaus.
Clasa IV: Limitare severă. Simptomele persistă şi în repaus.