x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Explicațiile psihologului: Ce poți face cu bunul simț într-o lume “rece”?

Explicațiile psihologului: Ce poți face cu bunul simț într-o lume “rece”?

08 Oct 2019   •   18:00
Explicațiile psihologului: Ce poți face cu bunul simț într-o lume “rece”?

Natura lucrurilor este dată de interpretările omului, iar principiile noastre, poftele, dorințele, plăcerile, senzațiile, toate au caracter schimbător în funcție de interese. Mai mult decât atât, bunul simț este o stare a sufletului, trupului îi aparțin senzațiile și poftele, iar minții, inteligența.

În opinia psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, lucrurile fizice nu sunt date să atingă sufletul, acestea fiind în afara lui și rămân neclintite, pentru că lucrurile nu au simțăminte; însă oamenii și le atribuie prin atașament și le dau viață, iar interiorul omului devine sensibil și schimbător când lucrurile se strică sau dispar. Acest fapt înțeles ar salva mulți oameni de la depresie și anxietate.

“Zâmbetul, recunoștința și răbdarea sunt atributele bunul simț, iar cu ele putem pleca la orice drum în viață. Ele conduc omul prin toate obstacolele, furtunile, dezamăgirile. Ele sunt ca un extra-organ pe care noi trebuie să-l purtăm cu noi. Prin ele experimentăm liniștea vieții fără să mai fim tulburați de orice furtună din exterior. Astfel, mintea rămâne curată, limpede și atentă la ce are în față, nu la ce este în depărtare. Bunul simț, acest limbaj al sufletului crește până la ultima suflare, e o virtute care se dezvoltă doar din voință proprie. Bunul simț ne lipsește când suntem nemulțumiti. Observăm că toți suntem în căutare de o casă mai mare, o mașină mai mare, un job mai bine plătit, bani mai mulți, și lucrurile exterioare nu se vor sfârși niciodată, însă semnul care ne arată cât de mult bun simț avem, este în modestia și mulțumirea interioară și atunci când le avem și atunci când le pierdem, astfel rămânem imperturbabili”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

 

Bunul simt este forma prin care omul se depășește pe el însuși.

Răbdarea este o formă de bun simț pe care o experimentăm mai mult decât altele. Ea susține cauza dragostei pentru ceilalți, oferă timp și ajută la deschiderea inimilor și minților celor care o experimentează.

“Noi, oamenii, existăm unii pentru alții și bunul simț se observă când răbdăm pe cel de aproape, când îl ajutăm, când îi facem dreptate, când simțim ce simte el. Toți oamenii fac rău la un moment dat, de multe ori fără voie, răul fiind interpretat de către cei care nu înțeleg situația, iar aici gândește-te un pic, mulți s-au dușmănit, s-au bănuit, s-au înșelat, urât, luptat și toți și-au găsit sfârșitul, ajungând cenușă, așa sfatul meu pentru voi este să ne liniștim un pic și să oferim bunul simț sufletului nostru, cât și sufletului celor din jur, că doar toți venim din aceeași Sursă”, conchide psihologul Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții.

×