Familia ideală

Toţi pentru unul, unul pentru toţi. O deviză care a guvernat familia secole la rând. Dar iată că familia contemporană mai are nevoie de ceva alături de solidaritate. Mai are nevoie de autonomie. Fie că-i copil, părinte sau bunic, fiecare are dreptul la independenţă, într-o familie unită.

Fiecare dintre noi caută în familie locul în care găseşte iubire, înţelegere, linişte, comunicare şi respect. Dar pentru a avea toate aceste lucruri, trebuie să ţinem cont întotdeauna că fiecare membru al familiei are propria-i personalitate şi oricât de contradictoriu ar părea, tocmai autonomia lui constituie cheia unei familii unite. Cu cât adulţii din familie sunt mai capabili să stea pe picioarele lor, cu atât ei vor fi mai deschişi cu partenerul. Numai în acest mod vor putea să îşi exprime propriile sentimente şi trăiri. Numai în acest mod vor putea fi un sprijin pentru un membru al familiei aflat în dificultate şi vor găsi mai uşor soluţii pentru problemele cu care se confruntă.

Autonomia copilului

Primul pas spre autonomie îl facem chiar din primele luni de viaţă. "Fiecare dintre noi parcurge în viaţă o serie de etape fireşti pentru a trece de la statutul de copil spre cel de adult. Aceste etape evolutive asigură maturizarea normală, autonomă a adultului, care acţionează raţional şi îşi creează conştient propriul său stil de viaţă", spune psihologul Mirela Zivari, de la Clinica Psihoconsulting.
În primele cinci luni de viaţă nu putem vorbi de existenţa eu-lui. Până la un an, treptat, copilul începe să fie conştient de propriul corp. După doi ani, îşi învaţă numele şi ajunge, treptat, să se vadă pe el însuşi ca pe un sine distinct. Se formează apoi respectul de sine, când reuşeşte singur să ia aminte la anumite lucruri, când explorează şi manipulează mediul. "Este o etapă crucială în dezvoltarea copilului şi în dobândirea autonomiei, iar nevoia lui de explorare nu trebuie împiedicată", atrage atenţia psihologul Mirela Zivari. Imaginea de sine se dezvoltă după vârsta de 5-6 ani şi abia de la vârsta de 12 ani se poate vorbi de personalitate distinctă. Copilul ar trebui să capete până la această vârstă simţul identităţii. Ultimul stadiu înainte de maturizare, adolescenţa, este trăită ca o criză de identitate şi marchează tranziţia către vârsta responsabilităţilor. În toate aceste etape, dorinţa de autonomie a copilului ar trebui respectată. În caz contrar, va deveni un adolescent şi un adult căruia îi va fi greu să ia decizii, pentru că nu are personalitate şi nu va putea să se desprindă de familie pentru că se simte în nesiguranţă.

Dependenţa în cuplu

Lipsa de autonomie între soţ şi soţie este întotdeauna distructivă. Conflictele, frustrările şi inhibiţiile sunt inevitabile când unul dintre parteneri devine dependent de celălalt, când nu îi lasă timp pentru sine sau pentru viaţă socială, când există o dependenţă materială de celălalt. O familie se poate construi doar atunci când membrii ei beneficiază de libertate de exprimare şi de acţiune, dar şi de înţelegerea celor din jur. Conflictele se instalează în cuplu şi când există o dependenţă de familia de origine. Amestecul bunicilor în viaţa părinţilor este, din păcate, sursă de conflicte în numeroase familii. Aceştia ar trebui să înţeleagă că a fi un sprijin pentru copiii lor înseamnă a le permite să ia propriile decizii şi să facă propriile opţiuni, în acord cu critieriile lor de valori. Dar nici o totală separare a cuplului conjugal de părinţi nu este o soluţie. Secretul constă în respectarea autonomiei fiecăruia. Poate fi un obiectiv greu de îndeplinit în familiile numeroase, dar este singura soluţie pentru construirea unei relaţii bazate pe afectivitate şi înţelegere.

IDENTITATE. Armonia în cuplu este posibilă? Da, doar atunci când ne conştientizăm propriile noastre nevoi vizavi de cele de cuplu. Când suntem capabili să ne acordăm timp pentru noi. Numai în acest fel putem fi noi înşine, dar în acelaşi timp putem fi de ajutor şi celorlalţi membri ai familiei.

DECIZII. Pe măsură ce creşte, orice copil îşi exprimă dorinţa de a fi autonom. Se încăpăţânează să mănânce singur cu linguriţa, vrea să îşi aleagă singur hainele şi să se îmbrace fără ajutorul părinţilor, vrea să nu mai fie condus de bunici la şcoală, nu le mai permite celor din jur să îl cocoloşească. Toate aceste dorinţe nu trebuie înfrânate de părinţi.


Sfatul psihologului
"Dependenţa de iubire, de relaţie cred că este cea mai gravă problemă într-un cuplu. Ea este deseori percepută ca fiind mai puţin serioasă decât alte dependenţe, precum cea de alcool sau de droguri. În realitate, ea este extrem de dureroasă şi poate fi foarte periculoasă, atât pentru dependenţi, cât şi pentru partenerii lor. Multe sinucideri, acte violente, crime îşi au rădăcinile în această adicţie", spune psihologul Mirela Zivari.