x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Fiţi cu ochii pe talie!

Fiţi cu ochii pe talie!

de Steluta Indrei    |    06 Ian 2009   •   00:00

Grăsimea se depune pe burtă, pe şolduri sau pe coapse. În funcţie de repartiţia grăsimii pe anumite zone ale corpului există două forme de obezitate. Depunerea grăsimii în partea superioară a corpului formează obezitatea abdominală sau androidă (trup în formă de măr). Localizarea grăsimii în partea inferioară a corpului duce la apariţia obezităţii ginoide (trup în formă în pară). Cea mai periculoasă este însă obezitatea abdominală, pentru că grăsimea din această zonă se depune mai ales pe organele interne. Conform criteriilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, femeile care au circumferinţa taliei mai mare de 89 de centimetri şi bărbaţii cu circumferinţa taliei peste 101 centimetri suferă de obezitate abdominală.



Potrivit unui studiu efectuat în Franţa, grăsimea abdominală este asociată cu un risc crescut de mortalitate. Aceasta pentru că circumferinţa mare a taliei se află la originea unor suferinţe grave: boli de inimă, accidente vasculare cerebrale, diabet, hipertensiune arterială şi chiar cancer. Doctorul Anne-Marie Koster şi echipa sa au ajuns la această concluzie după ce au ţinut sub observaţie 250.000 de bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 51 şi 72 de ani. Cercetătorii au măsurat circumferinţa taliei participanţilor şi le-au monitorizat starea de sănătate timp de nouă ani. După această perioadă, cercetătorii au observat că grăsimea abdominală creşte riscul apariţiei bolilor asociate obezităţii. Persoanele incluse în studiu care aveau circumferinţa taliei peste valorile normale prezentau un risc de deces cu 20% mai mare comparativ cu participanţii a căror talie nu depăşea 89, respectiv 101 centimetri.

Indicele masei corporale

Doctorul Anne-Marie Koster spune că “nu este suficient să menţinem în limite normale greutatea totală a corpului, ci este bine să supraveghem şi circumferinţa taliei. Acest criteriu este mai relevant decât indicele masei corporale (IMC) în evaluarea riscurilor asociate obezităţii”.

Indicele masei corporale se calculează astfel: greutatea corporală exprimată în kilograme se împarte la pătratul înălţimii exprimată în metri. De exemplu, o persoană care cântăreşte 50 kg şi măsoară 1,60 m va avea IMC egal cu 19,5. Dacă IMC este mai mic de 18,5, greutatea se află sub limitele normale (subponderalitate). Dacă IMC depăşeşte 25 şi 30, greutatea se află peste limitele normale (supraponderalitate şi obezitate).

Medicii credeau până nu demult că riscurile obezităţii pot fi evaluate în funcţie de IMC. Dar există oameni care au IMC ridicat fără a fi obezi. Aşa cum alţii care au IMC scăzut prezintă riscul de a suferi boli de inimă sau diabet din cauza depozitelor de grăsime de pe abdomen. De exemplu, un sportiv musculos poate avea IMC peste limita normală, dar asta nu înseamnă că suferă de obezitate, pe când o persoană sedentară poate avea burtă, dar IMC scăzut, fiind în pericol de a face hipertensiune arterială, infarct sau diabet.

Regim cu creionul în mână

Cum dăm jos grăsimea de pe talie? Dr Anne-Marie Koster ne recomandă să ne înarmăm cu răbdare, un carneţel şi un creion. Ea spune că regimul bazat pe evidenţa alimentelor consumate, asociat cu exerciţii fizice, ne ajută să ne subţiem talia.

Cercetătorii au monitorizat 1.700 de adulţi supraponderali şi obezi. Jumătate dintre aceştia au urmat un regim bazat pe evitarea alimentelor grase şi consumul crescut de fructe şi legume, iar ceilalţi participanţi au fost sfătuiţi să mănânce puţin şi des şi să noteze toate alimentele consumate într-o zi.

Rezultatele: cântarul a afişat mai puţine kilograme în cazul tuturor participanţilor, dar cei care au ţinut un jurnal al alimentelor consumate zilnic au reuşit să dea jos cele mai multe kilograme. Participanţii care au slăbit cu creionul în mână au scăpat în medie de 10 kilograme în şase luni, pe când ceilalţi cântăreau cu aproximativ patru kilograme mai puţin decât la începutul studiului. Succesul metodei bazate pe evidenţa alimentelor este pus de cercetători pe seama faptului că oferă posibilitatea de a calcula cu exactitate numărul caloriilor consumate zilnic.

Unii dintre participanţi au mărturisit că obligaţia de a scrie în jurnal tot ceea ce mâncau i-a ajutat că conştientizeze conţinutul alimentelor şi să le aleagă pe cele sănătoase. “Chiar dacă îmi era poftă de o prăjitură, mă gândeam de două ori înainte de a o mânca şi până la urmă renunţam, pentru că trebuia să notez în jurnal sute de calorii”, a recunoscut una dintre participante.

EXERCIŢII. Talia subţire cu abdomene se ţine. Ideal ar fi ca în fiecare dimineaţă sau o dată la două zile să efectuăm cel puţin 60-80 de abdomene. Persoanele antrenate pot depăşi 100 de abdomene. Cei care au probleme cu spatele trebuie să folosească mingea medicinală pentru a efectua abdomenele. Alte tipuri de exerciţii eficiente pentru subţierea taliei sunt răsucirile şi îndoirile laterale ale trunchiului. Acestea trebuie efectuate înainte de abdomene pentru încălzirea musculaturii.

STRÂNGEŢI CUREAUA! Vestea bună este că, reducând chiar şi cu câţiva centimetri grăsimea de pe abdomen, este posibil să ne îmbunătăţim starea de sănătate. Reducerea cu 10% a circumferinţei taliei scade riscul bolilor cardiovasculare şi diabetului. “Este suficient să strângeţi cureaua cu două-trei găuri pentru ca inima să funcţioneze mai bine, iar nivelul colesterolului şi trigliceridelor să atingă limite normale”, arată prof. dr Constantin Dumitrache.

ATENŢIE LA INIMĂ! Prof. dr Constantin Dumitrache de la Institutul de Endocrinologie “C.I. Parhon” spune că 70% dintre cei cu obezitate abdominală suferă de hipertensiune arterială. De asemenea, mulţi “burtoşi” prezintă modificări în structura şi dinamica inimii. Ei au inima crescută în volum, dispusă mai mult pe orizontală decât pe verticală (cum ar fi normal), ceea ce duce la hipertrofie ventriculară şi în timp la insuficienţă
cardiacă.

×
Subiecte în articol: metodă de slăbit