Genunchiul alergătorului (Tendidita rotuliană)

Medicul Sebastian Diaconescu, specialist recuperare în cadrul Institutului Naţional de Recuperare Medicală Fizică şi Balneoclimatologie din Bucureşti, descrie simptomele unei afecţiuni  care se întâlneşte mai frecvent la sportivi: tendidita rotuliană, cunoscută şi ca "genunchiul alergătorului".

"Boala debutează înşelător, cu durere în partea anterioară a genunchiului, durere care se dezvoltă în timpul sau imediat după activităţi repetitive ca alergatul sau săriturile. Durerea, de obicei, dispare după o perioadă scurtă de odihnă, dar reapare după reluarea activităţii incriminate.

Aşa cum îi spune şi numele, afecţiunea apare, în general, la sportivi care practică baschet, volei sau la atleţi pe distanţe mai lungi", afirmă medicul. Una dintre teorii susţine că afecţiunea este cauzată de acumularea de leziuni după episoade recurente, microtraumatice asupra tendonului. Suprafaţa de joc din diferitele sporturi menţionate poate, de asemenea, juca rolul de factor favorizant în această afecţiune. De altfel, activităţile pe suprafeţe tari cresc incidenţa tendinitei rotuliene.

Medicul consultat de Jurnalul de sănătate afirmă că tendinita rotuliană se clasifică în patru faze:
1. durere doar după participare într-o activitate
2. durere în timpul participării ce nu limitează performanţa
3. durere în timpul participării ce limitează performanţa
4. ruptură completă a tendonului

"Pacienţii în fazele 1 şi 2 tipic răspund la tratament conservator; cei din faza 3 au răspuns variabil. Intervenţia chirurgicală este indicată la cei din primele trei faze, care nu răspund la tratament  conservator timp de trei-şase luni şi la cei din faza 4".

Şi în ceea priveşte tratamentul, acesta se împarte în trei etape:
Etapa 1, cu următoarele obiective:
- educarea pacientului; asigurarea vindecării, rezolvarea sau controlul durerii.

Tratamentul acestei etape presupune odihnă, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, dar şi anumite proceduri medicale.

Există şi o serie de exerciţii de flexibilitate, specifice pe musculatura ischiogambierilor, care trebuie efectuate în acest sens:
- exerciţii de forţă pentru musculatura membrului inferior;
- condiţionare generală, exerciţii pentru musculatura şoldului-flexori, abductori, adductori;
- exerciţii de ridicare a piciorului, progresive ca rezistenţă.

Etapa 2 are următoarele criterii de progresie (evoluţie) sunt: eliminarea durerii de repaus, scăderea durerii la palpare, îndepărtarea durerii în activităţile zilnice, precum şi scăderea inflamaţiei.

Obiectivele tratamentului sunt: creşterea forţei musculare, creşterea flexibilităţii, controlul inflamaţiei, promovarea vindecării. Aceste obiective se pot realiza prin folosirea strapingului (profilaxiei primară), dar şi a exerciţiilor de flexibilitatea care au rolul de a creşte forţa pe şold, a exerciţiilor pentru echilibru şi chiar a antrenamentelor de anduranţă (capacitatea de a rezista la eforturi fizice).

Şi în etapa 3 se urmăreşte evoluţia pacientului cu scopul de a se anula orice durere în activităţile zilnice sau la alergat, de a se reveni în activitate fără durere, de a se menţine forţa şi flexibilitatea. Un alt ţel este acela ca forţa muşchiului cvadriceps să ajungă la 80%, comparativ cu cea controlaterală (jumătatea simetrică corporală).

Pentru a se ajunge la aceste obiective, medicul Sebastian Diaconescu, împreună cu profesorul Eugen Caracaş, kinetoterapeut la aceeaşi instituţie medicală, recomandă mai multe exerciţii.