x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Gumă cu 26 de E-uri

Gumă cu 26 de E-uri

de Cristina Andreea Calin    |    22 Aug 2008   •   00:00
Gumă cu 26 de E-uri

Lista de ingrediente a acestui produs seamănă mai mult cu o pagină din cartea de chimie, fiind o înşiruire de substanţe chimice. Sucul de fructe este prezent într-o cantitate nesemnificativă.

CE BEM, CE MÎNCĂM
Lista de ingrediente a acestui produs seamănă mai mult cu o pagină din cartea de chimie, fiind o înşiruire de substanţe chimice. Sucul de fructe este prezent într-o cantitate nesemnificativă.

 
Mentos Chewing Gum Juice Blast este o gumă de mestecat cu interior lichid, cu suc de fructe, fără zahăr, cu îndulcitori. Aceasta are în compoziţie îndulcitori (isomalţ E 953, manitol E 421, sorbitol E 420, maltitol E 965i, sirop de maltitol E 965 ii, xilitol E 967, aspartam E 951, acesulfam K E 950, sucraloză E 955), bază de gumă, stabilizator (glicerol E 422), suc de fructe (3%), lămîie, lămîie verde, mure, zmeură, căpşuni), arome, acidifianţi (acid lactic E 270, acid citric E 330, acid malic E 296, acid tartric E 334), agenţi de îngroşare (gumă arabică E 414, carboximetil celuloză E 466), coloranţi (dioxid de titan E 171, carmin E 120, beta-caroten E 160, curcumină E 100, E 102  tartrazină, albastru briliant FCF E 133), emulsificatori lecitină din soia E 322, sucroesteri ai acizilor graşi E 473), agent de glazurare (ceară carnauba E 903), antioxidant E 320 butilhidroxia­nisol". Producătorul ne atenţio­nează asupra faptului că pot apărea efecte laxative în cazul unui consum excesiv şi că are în compoziţie o sursă de fenilalanină.

Informaţiile nutriţionale pentru 100 g sînt următoarele: valoare energetică 171,3 kcal/713 kj, proteine 0 g, carbohidraţi 71 g (din care zahăr 0 g, polioli 71 g), fibre 0,2 g, grăsimi 0 g (din care saturate 0 g), sodiu 0 g.


ANALIZĂ.
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi descrie produsul analizat ca fiind din gama gumei de mestecat care conţine 26 de aditivi alimentari din categoria îndulcitorilor calorigeni şi acalorigeni, agenţi de îngroşare, coloranţi, emulgatori, agenţi de glazurare, antioxidanţi.

Din această cauză, guma de mestecat nu are valoare biologică şi nici nutritivă, dar stimulează producţia de salivă peste limitele fiziologice, putînd provoca efecte nedorite asupra sistemului digestiv.

În urma analizei etichetei rezultă că produsul are o densitate energetică medie.

Produsul conţine surse de fenilalanină din E 951, aluminiu din E 120, beta-caroten E 160. Fenilala­nina este interzisă suferinzilor de fenilcetonurie, aluminiul este asociat cu apariţia maladiei Alzheimer, iar beta-carotenul măreşte incidenţa apariţiei cancerului de plămîni la fumători.

 
CONCLUZII. Produsul anali­zat nu este recomandat copiilor, adolescenţilor, fumătorilor, femeilor însărcinate şi care alăptează. De asemenea, nici sufe­rinzii de maladii neurodegenerative şi de cancer nu o vor include în alimentaţia lor. Guma de mestecat analizată este interzisă suferinzilor de fenilcetonurie. 

 

Precizări

Rubrica "Ce bem, ce mîncăm" se adresează persoanelor care doresc să afle ce conţin alimentele şi băuturile consumate zilnic şi efectele lor asupra sănătăţii. Cititorii îşi pot exprima opiniile la numerele de telefon 021.318.20.37; 021.318.20.43.  sau pe e-mail  bundeconsum@jurnalul.ro. Dacă sînteţi interesat de caracteristicile unui produs, expediaţi pe adresa redacţiei (Piaţa Presei Libere nr. 1-3, corp D, Sector 1, Bucureşti) eticheta acestuia pentru a fi "analizată" de specialistul nostru. Ca modalitate de lucru, precizăm că profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Insitutului de Cercetări Alimentare, foloseşte doar informaţiile de pe etichetă, fără a şti despre ce produs este vorba.

×
Subiecte în articol: bun de consum