x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Halucinaţiile vizuale şi auditive impun consultarea psihiatrului

Halucinaţiile vizuale şi auditive impun consultarea psihiatrului

de Florin Condurateanu    |    17 Apr 2017   •   21:15
Halucinaţiile vizuale şi auditive impun consultarea psihiatrului
Sursa foto: Roman Barelko/Getty Images/Hemera

Dacă îi întrebi pe medicii psihiatrii care este boala care justifică acea zicere a poporului “ăla e nebun”, primeşti un răspuns complicat. Şi anume, că în această catalogare de nebunie făcută de oameni, se încadrează mai multe boli psihice. Specialiştii în acest capitol al medicinei numit psihiatrie precizează că nu este adevărat că psihiatrii citesc gândurile, ei poartă un interviu detailat cu pacienţii, au discuţii câteva zile cu întrebări şi răspunsuri, astfel că diagnosticul în maladiile psihicului se desfăşoară cu instrumente ştiinţifice riguroase.

 

Pe lângă testările cu rezonanţa magnetică nucleară (RMN) şi computerul tomograf, medicul psihiatru face şi o analiză psihometrică ce evidenţiază derapajul în psihicul pacientului. Ei recomandă ca acest examen psihometric să se facă periodic după o anumită vârstă, precum testul pentru prostată la bărbaţi şi mamografia la femei. E bine să se ştie că acest examen depistează o eventuală deficienţă cognitivă, de cunoaştere. Aceste diagnostice făcute de psihiatrii descoperă maladiile care aduc o tulburare în biochimia creierului, în activitatea neurotransmiţătorilor din zona serotoninei. Ştiinţa a realizat o serie largă de medicamente care să acţioneze favorabil în bolile psihice.

De unde vine acea zicere populară: “omul ăsta e într-o ureche”?. Ei bine, în 1795, regele Franţei a dat un ordin ca beţivilor deveniţi şi violenţi să li se confişte bunurile şi să li se taie o ureche. Aşa că a rămas zicerea pentru cei violenţi şi necontrolaţi, cu purtări derapate. Psihiatrii recomandă ca atunci când se acumulează o tensiune într-o situaţie, se ridică tonul, pot apărea gesturi violente soluţia nu este ca implicaţii în scandal să înghită cu de la ei putere pastile calmante. Pentru cei angrenaţi în scandal, recomandarea este să părăsească locul disputei, să plece pentru a evita pierderea controlului şi escaladarea disputei. Sunt oameni cărora “le sare repede muştarul”, cum zice poporul, şi e bine ca ei să iasă din epicentrul scandalului. Tratamentul psihiatric cu medicamente îl prescrie doar medicul psihiatric.

Unii oameni au halucinaţii. Văd un grup de şobolani care aleargă spre ei ca să-i atace. Această invazie de şobolani este doar în mintea lor, în realitate şoarecii nu există în preajma lor. Este o halucinaţie, creierul are o percepţie când de fapt obiectul percepţiei nu există. Unii se sperie de aşa zisul atac al şobolanilor şi o iau la fugă. Psihiatrii cataloghează asta ca o halucinaţie fără critică. Alţi oameni văd acest atac al şobolanilor, care de fapt nu se află lângă ei. Aceştia realizează că ceva nu e în regulă în mintea lor şi se duc la medic, este vorba de aşa-numitele halucinaţii cu critică, ei au un grad de conştienţă şi situaţia lor e mai puţin gravă. Alţii au o altă manifestare psihică îngrijorătoare: aud pasămite voci care îi bârfesc. Mai gravă este situaţia unora care susţin că aud voci, care le dau ordine şi ei execută aceste porunci. Unii oameni au halucinaţii auditive auzind muzică, chiar dacă niciun radio sau televizor nu transmite programe muzicale în preajma lui. Umblă şi o legendă, că Schumann a compus muzică de vârf auzind o muzică în mintea lui, iar cârcotaşii şuşoteau că aceste compoziţii i le transmitea sonor fantoma lui Schubert.

 

×
Subiecte în articol: halucinatii