x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet I-au căzut unghiile de la mâini şi de trei ori părul

I-au căzut unghiile de la mâini şi de trei ori părul

de Carmen Preotesoiu    |    05 Apr 2012   •   18:33
I-au căzut unghiile de la mâini şi de trei ori părul

Pe Sorin, varsta de 5 ani l-a prins in spital. Acolo a vrut mama sa-l sarbatoreasca, dar copilul era prea trist si prea slabit ca sa poata sufla in lumanari. La inceput, mama a crezut ca lipsa de vlaga a celui mic se datoreaza vreunei anemii. Paloarea chipului lui Sorin, lipsa poftei de mancare, vanataile aparute pe corp, asa, dintr-o data, nu-i dadeau pace. Inutil l-a indopat cu vitamina C si fier. Starea baiatului nu se imbunatatea, asa ca a chemat Salvarea. Medicii i-au recomandat femeii sa mearga cu el de urgenta la spitalul din Ploiesti. Rezultatele analizelor efectuate au ingenuncheat o mama singura, cu trei copii mici: suspiciune de leucemie. Confirmarea diagnosticului a venit de la Spitalul Fundeni din Bucuresti. De-atunci, pe chipul lui Sorin au inceput sa se stranga multe lacrimi. S-a indepartat de jucarii, de frati, de prieteni, a uitat sa vorbeasca sau sa zambeasca. Zile si nopti la randul sta intins pe pat, cu branula in mana, vegheat de iconitele pe care mama si bunica le-au asezat deasupra capului sau.

De la prima cura cu citostatice au trecut mai bine de doi ani si jumatate. O luna si jumatate stateau in spital, vreo doua saptamani acasa si tot asa, pana cand copilul a incetat sa se mai intrebe daca se va mai face bine, cand va putea sa mearga la scoala. "Ii mai vedea acasa pe fratii lui ca mergeau cu bicicleta. Statea cu ochii lipiti de geam. Nu plangea, nu scotea un cuvant. Mereu ingandurat. Atunci, fratii lui s-au urcat in pat, alaturi de el si au inceput sa-si paseze mingea de la unul la celalalt. Sorin a zambit. Si dupa mult timp am zambit si eu", povesteste mama, Ionela Gembei, cu vocea tremuranda. Femeia nu a pregetat. A cumparat luna de luna medicamentele multe si costisitoare, pe care spitalul nu le punea la dispozitia pacientilor, fara sa cracneasca. Venea cu mancarea de regim de la Stefanesti, comuna in care locuieste, pana la spital, cu credinta ca daca respecta tratamentul si regimul alimentar al copilul, totul va fi bine. Asa a trait clipa de clipa, cu speranta ca Dumnezeu va vrea ca vorbele de incurajare ale doctorului sa se adevereasca si copilul ei sa se insanatoseasca. Sorin trecuse de curele cu citostatice. Mai era doar un singur pas, pentru ca bucuria sa fie completa: punctia de la finalul curelor care sa indice ca baiatul este pe calea cea buna.

"Am sperat atat de mult sa fie bine, dar rezultatul a anuntat prezenta celulelor blastice in organism. Copilul trebuie sa faca transplant de celule stem. Costa enorm insa. 500 de milioane de lei vechi. Am vorbit cu doamna doctora si dumneaei ne-a dat alta solutie. Provizorie", ne explica femeia drumul lung si anevoios pe care trebuie sa il urmeze. "De vreo luna, de la recadere, doctorita a inceput sa-i administreze un tratament foarte agresiv. Asa i-au aparut bubite la gura, pe intestine, pe esofag. Trei saptamani nu a putut sa puna nimic in gura. Parul i-a cazut deja de trei ori. I-au cazut si unghiile de la mana. Din fericire, Dumnezeu ne-a ajutat si am trecut cu bine, vad ca acum incepe sa fie mai linistit", spune mama. Tratamentul poate dura si ani de zile, totul in functie de modul in care raspunde organismul lui Sorin. In lipsa eficientei lui, transplantul de celule stem este inevitabil. Mama, pentru a-i putea achizitiona medicamentatia, care nu este oferita de spital, a facut doua credite bancare in valoare de 120 de milioane de lei, bani ce abia daca ii ajung pentru cateva luni. Salariul femeii nu este de nici 10 milioane de lei vechi. Fratii lui Sorin au uitat cum arata vreo haina sau vreo jucarie noua. Stiu ca, pentru a-l salva pe fratele lor, trebuie sa fie cuminti, sa-si asculte mama si mai ales sa nu pofteasca la prea multe lucruri.

Sorin, desi pe patul de spital, a invatat sa scrie si sa citeasca. A inteles ca de spital nu va scapa prea usor si ca a scrasni din dinti este modul lui de a lupta. In septembrie, baiatul implineste 8 ani si 3 ani de cand traieste in spital. Copilul are de parcurs pasi multi pana la vindecare. Unii, desi nesiguri, costa enorm. Sa-i fim aproape si sa-l ajutam sa beneficieze de tratament!

Sa ajutam la infaptuirea unei minuni
Pentru cei care vor sa il ajute pe Sorin, pe numele mamei, Gembei Ionela, la BRD, sucursala Stefanesti, Arges, s-au deschis urmatoarele conturi:
-in lei: RO65BRDE030SV02533170300
-in euro: RO80BRDE030SV14774270300
Pentru mai multe detalii, mama copilului poate fi contactata la numarul de telefon: 0748.070.672.

×