Învaţă de la nepot să fii tânăr

Arta de a fi bunic se naşte o dată cu venirea pe lume a primului nepot şi se perfecţionează cu trecerea anilor. Psihologul Elena Anghel ne spune ce înseamnă să fii bunic şi ce avantaje are acest rol.

Arta de a fi bunic se naşte o dată cu venirea pe lume a primului nepot şi se perfecţionează cu trecerea anilor. Psihologul Elena Anghel ne spune ce înseamnă să fii bunic şi ce avantaje are acest rol. Dobândirea statutului de bunic aduce cu sine o nouă identitate şi este firesc să nu fim pregătiţi pentru a ne-o asuma. Acest nou statut poate induce, în primă fază, o stare de dezorientare, venită din conştientizarea vârstei şi din schimbarea de rol în ierarhia familială. Li se întâmplă îndeosebi bărbaţilor, al căror statut suprem de tată este înlocuit cu cel de bunic. A fi bunic aduce însă mult mai multe împliniri decât nemulţumiri. Implicându-se în viaţa nepoţilor, bunicii vor uita de povara vârstei, de suferinţe fizice şi psihice.

Noul rol are mai puţine responsa­bilităţi şi o mai mică implicare deciziona­lă. “Eliberarea de responsabilitatea de părinte şi asumarea aceleia de bunic are efecte pozitive, fiindcă a fi bunic presupune o doză mai mică de stres şi mai puţină nesiguranţă. Astfel se explică de ce bunicii se bucură alături de nepoţi mai mult decât s-au bucurat alături de copii”, ne spune psihologul Elena Anghel. Experienţa îngrijirii propriilor copii îi ajută pe bunici să înveţe mai uşor noul rol, aşa încât creşterea nepotului devine foarte plăcută şi relaxantă.

Povestitor, pictor, dansator...

Preocupaţi de asigurarea traiului, părinţii îşi petrec prea puţin timp alături de copii şi rareori reuşesc să pătrundă în universul lor. Pentru bunici, timpul este un aliat de nădejde. În această etapă a vieţii bunicul îşi poate descoperi aptitudini de povestitor, de actor, pictor, chiar dansator, fiindcă o condiţie importantă pentru “meseria” de bunic este de a se adapta nevoii de cunoaştere a copilului, de a-l ajuta să perceapă lumea înconjurătoare. “Nepotul devine cel mai important, el captează întreaga atenţie a bunicilor şi prin intermediul lui au şansa de a retrăi copilăria, de a redescoperi lumea şi de a redobândi farmecul pri­milor ani din viaţă. Durerea, gândurile negre şi tristeţea dispar ca prin minune, când vârstnicul are în preajmă un nepot”, mai spune psihologul Elena Anghel. Trăind alături de nepoţi, bunicii împrumută inocenţa şi sensibilitatea specifice copilăriei şi reuşesc să răspundă nevoilor caracteristice vârstei aşa cum părinţii nu pot întotdeauna. Se explică astfel de ce legătura dintre bunici şi nepoţi este pu­ternică, uneori mai puternică decât cea pe care copiii o au cu părinţii.

“Antidepresiv viu”

Majoritatea părinţilor rămân singuri după ce li se căsătoresc copiii. Însă o dată cu apariţia nepoţilor toată dragostea bunicilor se revarsă asupra noilor membri ai familiei. De aceea se spune că bunicii îşi iubesc mai mult nepoţii decât şi-au iubit propriii copii. Totodată, bunicii care au grijă de nepoţi îşi retrăiesc propria tinereţe, când se ocupau de copiii lor. Este ca o reîntoarcere în timp, mai ales pentru cei care din momentul pensionării au simţit că nu mai au nici un rost în viaţă.

Bunicii sunt uneori exagerat de grijulii cu nepoţii. Asta pentru că se simt extrem de responsabili pentru alimentaţia, odihna şi sănătatea copiilor. Ei şi-au luat un fel de angajament pe care ştiu că trebuie să îl îndeplinească în bune condiţii. Însă chiar dacă sunt puţin stresaţi din această pricină, dragostea pe care micuţii le-o oferă şi mulţumirea sufletească sunt nemăsurate. Aşa se face că bunicii se străduiesc să le asigure nepoţilor cea mai bună creştere.

Nepoţii sunt un adevărat “antidepresiv” pentru bunici, pentru că existenţa nepoţilor înseamnă ancorarea şi prelungirea activităţii omului în vârstă, este de părere profesor doctor Mihai Gheorghe, specialist în psihiatrie. Cu cât bunicii sunt mai activi din punct de vedere fizic şi psihic, cu atât şansele de a avea o bătrâneţe frumoasă sunt mai mari. Dragostea pe care le-o oferă nepoţilor îi menţine tineri. Şi chiar putem observa diferenţe din acest punct de vedere între vârstnicii care au nepoţi şi cei care nu au.

Prof. dr Mihai Gheorghe spune că “incidenţa depresiei este mai mică la bătrânii care au nepoţi. Existenţa acestora le oferă bunicilor motivaţia suplimentară de a exista. Vârstnicii fără nepoţi au sentimentul că viaţa lor este inutilă, motiv pentru care sunt mai predispuşi la depresie”.

PROVOCĂRI. Nevoile şi preocupările copiilor depăşesc frecvent aptitudinile bunicilor. Pentru generaţia actuală de bunici, acti­vităţile nepoţilor sunt o adevărată provocare, fiindcă ei nu mai ascultă poveşti înainte de culcare, ci se joacă la calculator şi se plimbă în parc numai cu rolele. Este important ca bunicii să se adapteze pe cât posibil acestor noi preocupări, în măsura în care au voinţa de a fi la curent cu acti­vităţile preferate ale copiilor. Însă la fel de important este ca şi nepotul să fie orientat spre mişcare în aer liber, lectură, teatru şi alte preocupări ale bunicului.

ÎMPLINIRE. Rolul de bunic aduce uneori un sentiment de împlinire pe care bunicii nu l-au simţit când au fost, la rândul lor, părinţi. Noul statut este o bună ocazie de a corecta greşelile făcute în calitate de părinţi, dar este şi un prilej de a repara sau de a îmbunătăţi relaţia cu fiul sau fiica.

LECŢIE DE VIAŢĂ. Copilul primeşte lecţii importante de viaţă de la bunici. Dar, la rândul lor, şi bunicii au multe de învăţat de la nepoţi. Copiii reuşesc să se bucure şi să-şi manifeste fericirea altfel decât un adult, iar bunicii au o extraordinară ocazie de a se bucura împreună cu ei de farmecul copilăriei. Copiii sunt spontani, iar această calitate îi ajută să simtă bucuria lucrurilor aparent mărunte şi să tresalte de fericire în faţa unei flori sau a unei jucării. În plus, nivelul lor de anxietate este suficient de scăzut încât să îi lase să îşi exprime direct şi bucuria, şi tristeţea.