x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

de Jurnalul National    |    13 Sep 2007   •   00:00
SCHIMBĂRI. Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au decis ca in publicitatea pentru produse alimentare să fie interzisă asocierea acestora cu alte produse nealimentare destinate copiilor, cum ar fi jucării, abţibilduri. Legea va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2008, şi nu de la 15 septembrie 2007, cum se stabilise anterior. CNA va trebui de asemenea să stabilească şi forma finală a legii conform căreia in publicitatea pentru alimentele destinate copiilor este interzisă folosirea celebrităţilor, personalităţilor, medicilor sau a personajelor populare, cum ar fi cele din desene animate, basme, povestiri şi care trebuie să intre in vigoare tot la 1 ianuarie 2008.


DECIZII. Unele produse animaliere cu risc potenţial, aduse dintr-o ţară intr-alta in cadrul Uniunii Europene (UE), vor trebui transportate in viitor in pachete sau in vehicule, precizăndu-se conţinutul lor prin codul culorilor, au decis experţii veterinari din cele 27 de ţări membre ale UE, reuniţi la Bruxelles. Măsura, propusă de Comisia Europeană, vizează imbunătăţirea trasabilităţii produselor animaliere şi ar urma să intre in vigoare pe 1 iulie 2008. Astfel, culoarea neagră va marca produsele de la categoria 1, cum sunt carcasele de animale de unde nu au fost eliminate părţile considerate cu risc. Galbenul va identifica animalele moarte (categoria a 2-a) şi cu verde, carnea destinată consumului uman, dar retrasă din reţeaua alimentară (categoria a 3-a). (N.C.)

×
Subiecte în articol: bun de consum