x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

de Jurnalul National    |    02 Feb 2008   •   00:00

2 februarie 2008



AMBALAJE. Sticlele din plastic policarbonat pot transforma un lichid fierbinte într-o bombă toxică pentru consumatori, arată un grup de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Cincinnati. Ei au subliniat că această substanţă distruge sistemul endocrin, mimând rolul hormonilor naturali ai organismului. Studiile realizate până acum pe animale au arătat că plasticul policarbonat afectează sistemul reproducător, dar şi activitatea creierului. În SUA, organizaţiile care militează pentru protecţia mediului cer scoaterea din folosinţă a materialului.


RODIA. Consumul regulat de suc de rodie poate fi de real ajutor pentru bărbaţi, crescând calitatea şi mobilitatea spermatozoizilor, se arată printr-un studiu realizat pe şoareci. Medicii care au făcut cercetarea sunt de părere că rodia este un aliment benefic pentru sănătate. "După numai şapte zile de consum constant de suc de rodii, efectele se vor vedea negreşit", spune conducătorul cercetării, doctorul Gaffari Turk, de la Universitatea Firat din Turcia. Efectele rodiei se manifestă în primul rând datorită antioxidanţilor conţinuţi.


AMENZI. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a prezentat rezultatele controlului realizat la sfârşitul anului 2007 pe produse din carne. Jumătate din produsele verificate nu au corespuns normelor, astfel încât au fost retrase de la comercializare, iar comercianţii, amendaţi. Multe dintre produse aveau în compoziţie ingrediente care nu erau specificate pe etichetă sau aditivi interzişi. Amenzile au fost aplicate şi pentru produse expirate, depozitate în locuri neigienice sau cu miros şi culoare improprii. Toate analizele au fost realizate la Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor Larex. În urma controalelor s-a ajuns la amenzi în valoare de aproximativ 1.500.000 RON.


ETICHETE. Alimentele preambalate comercializate în spaţiul UE vor trebui să aibă afişate pe partea anterioară a ambalajului etichete care cuprind informaţii-cheie privind calităţile nutritive ale produsului. Propunerea comisiei are drept scop facilitarea accesului consumatorilor la cele mai importante informaţii afişate pe etichetele produselor alimentare şi asigurarea unei oarecare uniformităţi a modului de prezentare în toate cele 27 de state membre. Comisia solicită afişarea clară pe partea anterioară a ambalajului produsului alimentar a conţinutului său energetic şi a cantităţii de grăsime, grăsimi saturate, carbohidraţi, cu referire specifică la zaharuri şi sare din fiecare porţie sau din 100 ml/g de produs.

×
Subiecte în articol: bun de consum