x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

24 Mar 2008   •   00:00

24 martie 2008



BENEFIC INIMII. Consumul de antocianină, un antioxidant care reduce frecvenţă cancerelor, poate ajuta şi la prevenirea bolilor cardiovasculare, potrivit unui studiu efectuat pe şobolani. Substanţa se găseşte în fructe şi legume, dar şi în alte plante care au efecte benefice asupra inimii şi care pot preveni şi cancerul. Este binecunoscut că antocianina are unul din cele mai puternice efecte antioxidante şi are potenţial pe protecţie a muşchilor inimii de radicalii liberi fundamentali.


BUN PENTRU FUMĂTORI. Flavonoizii, substanţe care sunt concentrate în special în fructe ca merele şi legume ca broccoli, fasole şi ceapa, pot combate riscul apariţiei cancerului la pancreas la bărbaţii fumători, conform descoperirii unei echipe de cercetători finlandezi. Acestea pot preveni apariţia cancerului, boli cardiace şi ajută la controlul prin oxidare al radicalilor liberi. Studiul a fost efectuat pe 10.000 de persoane de ambele sexe. Echipa de cercetători a punctat că rezultatele se adreseazăşi persoanelor care nu sunt fumătoare, dar şi populaţiei care consumă o cantitate mare de suplimente alimentare.


SCHIMBARE. Băuturile răcoritoare au avut cel mai scăzut nivel de zahăr în majoritatea pieţelor din Europa în 2007, iar majoritatea producătorilor au folosit fructe în locul îndulcitorilor artificiali, conform unui studiu de piaţă efectuat de Mintel. Acest fapt vine ca urmare a eforturilor autorităţilor şi forurilor abilitate de a elimina zahărul din produse pentru ca acestea să fie cât mai sănătoase. Studiile s-au axat pe ţări ca Germania, Italia, Franţa şi Marea Britanie. Îndulcitorii cei mai des utilizaţi în produsele de cofetărie sunt sorbitolul, xilitolul, maltitolul, aspartamul, sucraloza, acesulfamul K, isomalţul, manitolul şi dextrina.

×
Subiecte în articol: bun de consum